Furtuna a trecut. Apele s-au limpezit, iar norii-copil s-au întors pe cerul sacru al satului meu drag. Primăvara e aproape. O voi striga pe numele de anotimp, apoi pe cel de Zeiță. La noapte, când stelele vor trimite lumină curată peste Mălini. Atunci . . .
Eduard Dorneanu
Mălini-25 Februarie/2020
Apele Suhăi și ale Moldovei par mai negre, mai triste. Un abur gri a învelit Pădurea Prisos.
Pe șosea trece un faeton tras de o iapă uriașă, albă. În spatele faetonului aleargă cuminte, un mânz negru cu steluță albă în frunte. Va mai trece un timp până ce mânzul va simți asprimea hlobelor și a zăbalei. Deocamdată, acesta aleargă în spatele faetonului stârnind zâmbete și bucurie. Ascult cum se îndepărtează sunetul potcoavelor care apasă asfaltul șoselei. Ascult și îmi pun o dorință. Apoi încă una. Și încă una. . .
Eduard Dorneanu
Mălini-23 Februarie
Miez de noapte la Mălini. Au înflorit urmele umbrelor, iar cuvintele de dragoste au aprins Marele Rug. . .
Eduard Dorneanu
Mălini-20 Februarie
Miez de noapte la Mălini. Beau ciocolată caldă, afară, în cerdac. Am o napolitană, dar și patru nuci. Lovesc învelișul de lemn al nucilor cu un ciocan vechi. Se aude plânsul noii zile. Zâmbesc și scot miezul nucilor, apoi îl așez pe coama cerdacului.
-Vino, vino, zi albastră, murmur, ca în copilărie, când, rămas singur acasă, așteptam fără de somn, zorii de zi.
-Vino, vino, zi albastră, șoptește îngerul de pază.
Bem ciocolată caldă, pe rând, din aceeași cană.
-Vrei și miez de nucă?, întreb încet.
Îngerul de pază nu răspunde. Desenează pe o hârtie albă, o apă albastră ori cerul de dimineață, nu știu.
-Ce e acolo?, întreb mirat.
-Inima ta , frate om, răspunde îngerul de pază.
Miez de noapte la Mălini. Rup în două mica napolitană. Se aude plânsul noii zile. Și ecoul rugăciunii spuse pe fugă de un înger flămând și de un bărbat cu sufletul întreg . . .
Eduard Dorneanu
Mălini – 5/6 Februarie
Dimineață de februarie. Am așteptat răsăritul de soare lângă apa râului Suha. Am văzut cum se ridică aburii dimineții și am ascultat chemările înțelese și neînțelese. Apoi am aruncat pietre rotunde pe luciul apei curgătoare și am zâmbit deoarece unele dintre ele au ajuns pe malul celălalt.
Lumina a curățit de vise negre, apa râului de munte. Îngerul de pază a adus pietre albastre și le-a așezat de-a lungul malurilor. Când va sosi Primăvara, pietrele vor cânta asemeni copiilor care se jucau în aceste locuri acum cincizeci de ani , o sută de ani, o mie de ani. Și Domnul va plânge, alături de cei plecați dincolo de albastru. De dorul zilelor în care, oamenii iubeau cu adevărat, satul românesc. . .
Eduard Dorneanu
Mălini-5 Februarie