Toamna la Mălini
Vântul de miazăzi a adus toamna
Desculț
Ascund sub cicatricile urmelor
Florile roșii
Răsărite pe mormântul tatălui meu
Rugăciunea
Nu poate risipi frunzele aurii ale pomilor morții
Numele scrise pe cruci lăcrimează
Fără cântec jelit
Fără lumânare strânsă în palmă de copil orfan
În înveliș putred
Sărac
Cărarea dintre morminte
Curge viu
și urcă pe funia de lumină
până aproape de marele clopot
lângă albastrul stropit cu sânge de erou
și lapte de mamă părăsită
desfac brațele
toamna și vântul îmi împart trupul
în poeme albastre
râd cu ochii în lacrimi
sub apăsarea cărărilor frunzelor
cerului
hei frate om
strigă îngerul de pază
a venit toamna la mălini frate
hei frate înger
îi răspund
desfă și tu brațele
hai să stăm în felul acesta
până când aripile tale vor înflori
și vântul îți va duce petalele
în munții cei mari ai stânișoarei
ne așezăm spate în spate pe treptele bisericii
un înger
și un om necăjit
toamna și vântul îmi împart trupul
în poeme albastre
fără de sfârșit
fără de sfârșit
Eduard Dorneanu
Mălini
