Am terminat de pus în pământ, sămânța de popușoi alb. La un sfert de oră, după ce am terminat munca, a fost ,,ploaie cu soare”. E semn de Bucurie și Lumină. E semn că Domnul iubește satul meu drag, Mălini. Și Bucovina . . .
Vântul mângâie umbrele îngenunchiate. Domnul adună lacrimile pietrificate ale îngerilor căzuţi. Albastrul cerului mi se lipeşte de trup ca o cămaşă nesusiană. Otrava pătrunde în rănile proaspete. Durerea îmi albeşte amintirile. Culoarea ochilor mei tulbură apele albastre ale sinucigaşelor. Domnul trece printre pomi. În urma Lui se sting focuri şi se aprind lumini efemere. Ne aşezăm pe trunchiul unui copac, spate în spate. Nu ne privim. Nu ne vorbim. Nu.
Cumpăr pâine. Pe etichetă scrie că e pâine neagră cu cartofi. Nu îmi place cum arată. Pâinea ar trebui să fie una dintre bucuriile lumii. Pâinea din ziua de astăzi este doar un aliment banal, adeseori inestetic.
În copilărie, unele dintre hainele mele miroseau a pâine proaspătă: tricoul alb cu mâneci cafenii, cămăşile albastru deschis, pulovărul albastru cu dungă roşie sau geaca neagră. La ,,Alimentara” din sat se aducea pentru comercializare foarte rar pâine. Uneori se putea cumpăra pâine rotundă intermediară adusă din Găineşti, franzele şi pâine împletită transportate din Fălticeni. Coada era uriaşă. Se strângeau şi câte trei sute de oameni din Mălini şi din satele învecinate. Şansa de a ajunge până în faţa celui care vindea pâine era minimă pentru mine. Şi totuşi exista o alternativă : oraşul. Cel mai apropiat oraş de Mălini este Fălticeni. Mama nu putea să meargă după cumpărături din cauza serviciului. Tata a mers un timp, dar în ultimii cinci ani din viaţa lui a stat la pat fără să se poată mişca sau vorbi. Eram elev de gimnaziu când am plecat prima dată să cumpăr pâine la oraş. Fălticeni mă fascina: visam îngheţatele la cupă, citronadele, alviţa, parcul, ecranul imens al cinematografului sau gazonul verde al stadionului. Tata mă dusese peste tot înainte de a se îmbolnăvi. Trebuia ca eu să ajung la oraş şi să fac aceleaşi cumpărături pe care el le făcea când era sănătos. Spre oraş se putea ajunge relativ uşor dacă te trezeai dimineaţa. La 4.30 ajungea în staţia Mălini autobuzul care se deplasa pe ruta Găineşti-Fălticeni. La ora 5 sosea şi autobuzul Văleni-Fălticeni. Ambele autobuze erau ticsite de navetişti, dar fiind două exista o şansă de a putea urca. La 6 sosea cel de-al doilea autobuz Văleni-Fălticeni. Acesta era plin de elevi navetişti, dar în perioada vacanţelor era aproape gol. Dacă nu reuşeam să urc în unul dintre cele trei autobuze mai aveam o şansă la ora 8.30 când soseau alte două autobuze dinspre Văleni şi Găineşti.
În oraş cunoşteam toate magazinele unde se vindea pâine. Uneori celor care locuiau la ţară li se dădea voie să cumpere cel mult patru pâini. Apoi doar două sau deloc. Pe mine nu mă întreba nimeni dacă locuiesc la sat şi puteam să cumpăr lejer patru pâini dintr-un singur loc. Şi în Fălticeni erau cozi la pâine. Luam magazinele la rând: magazinul de pe strada ,,2 grăniceri”, apoi magazinul de peste drum de complexul ,,Nada Florilor”, apoi ,,Alimentara” de pe strada ,,Maior Ioan” şi la sfârşit magazinul de pe strada,, Sucevii”’. Undeva trebuia să găsesc pâine, nu am venit niciodată acasă cu sacoşele goale. La unul dintre magazine era angajat ca gestionar Rică Chiselef , un consătean care se mutase la oraş. Când îl găseam la serviciu aveam ocazia de a cumpăra toată pâinea dintr-un singur loc. Omul nu îşi uitase vecinii, nu ignora nici măcar pe puştii satului. Tot de acolo cumpăram covrigi cu mac şi sare. Un covrig costa 1,25 lei, pâinea neagră era 4,25, cea împletită 4 sau 8 lei, iar franzelele 5 lei.
Marea problemă pentru mine era întoarcerea acasă. Fiind copil nu aveam nicio şansă de a urca în autobuzul de 14.30. Navetiştii se năpusteau şi îi dădeau la o parte pe toţi ceilalţi. Exista o singură alternativă: autostopul. Plecam la ieşirea din oraş şi aşteptam o maşină care se deplasa către Mălini. Poate o remorcă, poate o ambulanţă, rar un autoturism proprietate personală. Eram un copil vesel care ducea acasă două sacoşe cu pâine proaspătă. Printre pâini strecurasem ziare, reviste, cărţi, adevărate minunăţii imposibil de cumpărat în satul meu. Maşinile opreau. Oamenii mari ajungeau primii la portierele maşinii. Ei urcau, iar eu rămâneam. Ca să pot pleca şi eu către casă era necesar ca toţi oamenii mari să urce în maşinile de ocazie. Eram copil. Atunci am învăţat că aşteptarea nu este dureroasă, că trebuie să fii tare până la capăt îndiferent dacă deasupra ta se agită norii furtunii sau zăpezile sfârşitului de ianuarie. De obicei reuşeam să plec după vreo patru ore de aşteptat în caniculă sau în ploaie. Urcam în maşină şi strângeam la piept cele două sacoşe. Mirosul de pâine caldă se impregna în hainele mele. La plecarea din oraş priveam întotdeauna în oglinda retrovizoare a maşinii. Acolo vedeam pe Dumnezeu cum aleargă în spatele maşinii cu o pâine neagră în mâna stângă. Ştiam că va alerga după mine o viaţă întreagă. Ştiam.
Vântul mângâie umbrele îngenunchiate. Stau spate în spate cu Dumnezeu. Nu ne vorbim. Nu ne privim. Nu.
EDUARD DORNEANU
Din volumul ,,MĂLINI” ( Editura Eikon)
Autor : Eduard Dorneanu
COLECŢIA: ESEU ŞI CRITICĂ LITERARĂ, PROZĂ, POEZIE
ANUL APARIŢIEI: 2014
ISBN: 978-606-711-201-6
NR. PAGINI: 180
FORMAT: 13X20 cm
Editura Eikon
gemetele ioanei hrănesc cu aluzii livreşti serafimi şi soprane de coloratură
din noi ţâşnesc izvoare de sânge alb
respir sacadat diavolul toarnă lapte fierbinte pe spinarea mea
nu mă poţi opri hierofantule
nu
ploaia lipeşte buburuze pe sticla ferestrelor
ioana nu poate ghici ce se întâmplă dincolo de inima mea
spune-i ce vezi strigă ea
poate fi o imagine abstractă un gunoi sentimental
sau uterul unei alte femei
în care jachet de mantua îşi lasă rugăciunile mucegăite
da
pe sânii ioanei se deschid pleoape încadrate de triunghiuri vii
din noi ţâşnesc nesfârşite izvoare de sânge alb
respirăm tot mai greu
împreunaţi în sublimare şi eres
fără ţipăt.
Eduard Dorneanu
Din volumul ,,SACRA EROTICA”-Editura Tracus Arte
Autor: Eduard Dorneanu
Editura : Tracus Arte
Anul : 2015
Număr pagini : 110
Redactor de carte : Teodor Dună
Imagine copertă : Mircia Dumitrescu
În orașul ioanei
Cineva a incendiat bordelurile și a spart sticlele cu vin de bordeaux
Nicio corabie demonizată nu intră în strâmtoare
Până când ofițerul de cart nu își coase epoleți din piele de sfântă introvertită
blestemul are valoare arhetipală
Îmi imaginez viața ioanei ca pe o continuă alergare
Între festivalul gion matsuri și apeductul din segovia
Licențele sentimentale scrise de pașii ei pe cearceafurile hotelurilor
Sunt probe indirecte și greșeli neforțate ale unui război imagologic
În orașul ioanei
Poemele de dragoste se împreunează cu efemeridele
Nicio atingere nu rămâne vie până la a opta înviere
Dar chiar și așa
În fiecare seară strecor corabia mea în strâmtoarea ei
Iar marinarii țipă
Linișteee pe punte
Se odihnește în ioana
Paladinul
Eduard Dorneanu
Din volumul ,,SACRA EROTICA”- Editura Tracus Arte
Autor: Eduard Dorneanu
Editura : Tracus Arte
Anul : 2015
Număr pagini : 110
Redactor de carte : Teodor Dună
Imagine copertă : Mircia Dumitrescu
Palmele domnului stau pe umerii mei
Ca niște eghileți în care baphomet a bătut cuie vii
Simt arsura
Sunt gata să împart pe apa neagră a cerului
Penitențe focuri de armă cămăși nessusiene
Pe cine aștepți întreabă ioana
Ai nevoie de o suspiciune în plus sau de un teritoriu ipotetic
Sau doar de vocativele tinereții
știi tu
gemetele acelea care ne făceau carnea să crească în carne
știu ioana
voiai să îți tatuez pe spate o lebădă neagră
și câteva cuvinte despre care tu credeai că te vor proteja de energiile negative
nec pluribus impar
legănarea ta e la fel de fierbinte ca atunci
doar pe umerii mei au poposit palmele domnului
iubirea noastră a fost dintotdeauna o angajare directă suprarealistă
un lanț epidermic care ne taie sângele și pătrunde în vulcanul introvertit
al eului nostru
și uite acum
vulturul meu își caută loc în umeda ta rugăciune
nu ioana nu am nevoie de o suspiciune în plus
simți arsura
simți
da
Eduard Dorneanu
Din volumul ,,SACRA EROTICA”-Editura Tracus Arte
Autor: Eduard Dorneanu
Editura : Tracus Arte
Anul : 2015
Număr pagini : 110
Redactor de carte : Teodor Dună
Imagine copertă : Mircia Dumitrescu