Marile vise nu sunt repetabile. Nici jurământul, nici marile lupte, nici Chemarea, nici Tinerețea. Fiecare eveniment, fiecare atingere, au ,,trăit’’ într-un anumit timp, pe o anumită frecvență. Repetabilitatea ține de iluzie sau de egoism și se încheie întotdeauna cu lipsa ecoului și în final, cu eșecul. Oricât zbucium ar produce pentru moment simbolistica și arderea lentă a iluziei, rezultatul va fi mereu același, unul negativ. Cum ar fi oare dacă ,,Lupta de Vaslui’’ ar avea loc din nou? În același loc, cu același număr de oameni, înarmați la fel ca atunci, dar cu oșteni din zilele noastre, nu cu cei plecați dincolo de albastru. Ar mai putea fi învinsă oastea otomană? Sincer, nu cred. Sau cum ar fi dacă în parlamentul nostru ar veni pe neasteptate, câțiva dintre patrioții care un luptat pentru Unire. Cuvintele lor ar mai fi ascultate? Oare nu ar ajunge subiect de șușanea pentru emisiunile de hăhăit care încep după ora 23? Aproape sigur, că da. Cum ar fi, prieteni, dacă Eminescu ar avea iarăși 20 de ani și s-ar duce cu un manuscris la o editură? Ar fi primit cu brațele deschise ori i s-ar arăta tariful și ar fi întrebat dacă vine la lansările de la târgurile de carte? Nu, marile vise nu sunt repetabile. Celelalte trăiri pot fi repetate într-o formă ori alta, dar ele fac parte din categoria viselor pieritoare. Pentru acestea, oamenii pot ieși în stradă, pot ridica monumente, pot chiar lupta. Totuși, visele pieritoare sunt asemeni nisipului din clepsidră. E mereu nevoie de mâna cuiva care să întoarcă acea clepsidră, altfel nisipul timpului, pașii mulțimii și cuvintele de laudă nu ajută la nimic. Diferența dintre marile vise și visele pieritoare nu poate fi înțeleasă de oricine. E mai simplu să fii în și cu mulțimea, dar după ce valurile se rup de maluri nu mai rămâne absolut nimic. Iar Istoria, Iubirea și Credința nu protejează visele pieritoare și nici nu menționează peste timp bucuria falsă a unor oameni care și-au schimbat între ei hainele de sărbătoare. . .
UN ARTICOL DE EDUARD DORNEANU
Arte & media | | NR. 418 din 18-aprilie-2013
Îmi plac actorii care interpreteaza personaje si nu se joaca pe ei însisi. De-a lungul timpului am vizionat tot felul de ciudatenii, atât în cinematografia nationala, cât si în cea straina.
Îmi amintesc scena ridicola din filmul „Actorul si salbaticii“ unde, pe scena unui teatru din anii ’40, se dansa dupa o muzica a anilor ’70. Unii actori se interpreteaza pe ei însisi în filmele cu indieni comanche, ursi polari sau extraterestri. Asta nu ar fi foarte grav, pentru ca salbaticia si animalele nu sunt pretentioase. Ce enerveaza cu adevarat este prestatia actoriceasca din filmele istorice sau din cele care ecranizeaza romane foarte cunoscute. Burebista (George Constantin) se adreseaza ironic, asemeni unui activist de partid la o plenara plictisitoare, discursul sau este unul aproape socialist, iar marele actor nu îmi pare credibil, dimpotriva. Costica Carastase nu seamana nici pe departe cu Constantin Tanase, ci este un Toma Caragiu exilat printre comunisti si legionari. Exemplele ar putea continua în aceasta directie, însa prefer sa evoc trei actori care au reusit sa ma impresioneze printr-o evolutie spre superlativ în trei pelicule din anii ’70-’80: Constantin Dinulescu (druidul Breza) în „Burebista“, regia Gheorghe Vitanidis, Sergiu Nicolaescu (Leonida Pascalopol) în „Felix si Otilia“, regia Iulian Mihu, si Gheorghe Dinica (Diplomatul) în „Prin cenusa imperiului“, regia Andrei Blaier. Constantin Dinulescu a avut un rol secundar în „Burebista“, dar unul credibil. Filmul are o distributie grandioasa, dar atât. La prima vedere, ai spune ca un astfel de film istoric, în care joaca actori ca George Constantin, Ion Dichiseanu, Alexandru Repan etc., nu poate fi decât unul de mare succes, dar vizionarea filmului m-a dezamagit complet. George Constantin avea discursuri politice, Ion Dichiseanu aducea vesti science fiction despre Spartacus, geto-dacii se foloseau de eclipse pentru a-i învinge pe celti. Geto-dacii semanau foarte bine comportamental cu indienii apache din cartile lui Karl May. Toti erau filosofi, buni luptatori, vizionari si aveau un discurs aproape socialist. Personajele filmului pierd din credibilitate. Oricât ar încerca actorii sa ascunda tenta politica a filmului, aceasta iese mai mereu în evidenta. Druidul Breza are „sansa“ de a nu fi un personaj principal. El apare doar în prima parte a filmului, însa datorita unui Constantin Dinulescu foarte expresiv, îi domina pe ceilalti. Breza are stil, este un vocal moderat, poate trece de la o stare la alta cu o usurinta iesita din comun. Constantin Dinulescu este posesorul unui arsenal artistic greu de egalat: dictie perfecta, modulare a vocii în functie de cerinte si o expresivitate gen Nicolas Cage. În „Burebista“, replicile scurte l-au avantajat. Recomand celor care înca nu au vazut filmul „Burebista“ sa urmareasca prima lui parte, chiar si doar pentru a întâlni un Constantin Dinulescu absolut magistral. Pe Sergiu Nicolaescu l-am vazut în multe filme, unele mai reusite, altele mai modeste. Cred ca rolul vietii lui l-a jucat în „Felix si Otilia“, în regia lui Iulian Mihu. Nu m-a impresionat ca boxer în „Ringul“, nu am fost un fan al filmelor în care interpreta comisari, dar în rolul lui Leonida Pascalopol a fost memorabil. Filmul „Felix si Otilia“ i-a avut în distributie, alaturi de Sergiu Nicolaescu, pe Violeta Andrei, Gina Patrichi, Marin Moraru, Julieta Szonyi, Radu Boruzescu, Gheorghe Dinica (exceptional a jucat!) etc. Leonida Pascalopol l-a dominat pe Felix. Sergiu Nicolaescu s-a transpus în rolul personajului cu un firesc dezarmant. Leonida este un aristocrat care se impune prin eleganta. Otilia, Costache Giurgiuveanu si Felix fac parte dintr-o alta lume. Pascalopol este un personaj rar, un exponent al unei lumi pe cale de disparitie. Rolul jucat de Sergiu Nicolaescu este unul de compozitie, deosebit de complex. Filmul merita vizionat chiar daca personajele principale au o prestatie mai degraba modesta. Gheorghe Dinica a fost genial în rolul Diplomatul din filmul „Prin cenusa imperiului“. Nu exagerez cu nimic când spun asta. Personajul are haz, ironie, este inteligent si cameleonic. Tradeaza si sare în ajutor. Sufera si spera. Este un personaj viu. Filmul traieste prin fiecare gest al lui Dinica. Replicile îi sunt asteptate, dorite. La acest film mai apreciez în mod deosebit regia lui Andrei Blaier si muzica lui Radu Serban. În cinematografie este timpul unei primeniri la nivelul perceptiei. Nu vom putea merge la infinit cu teoria care spune ca a existat o generatie de aur distribuita în filme de exceptie. Înainte de 1989 au existat filme si filme. Exagerarile nu îsi au rostul. Si în România, ca oriunde în lume, filmele de mare valoare si rolurile interpretate impecabil sunt rare. Noua generatie de actori are reprezentati foarte talentati, unii dintre ei au primit deja recunoastere internationala. Nu sunt de acord cu monopolizarea emisiunilor legate de cinematografie de catre actorii trecuti de o anumita vârsta. Respectam si iubim actorii indiferent de vârsta, etnie sau sex. Cred ca este timpul pentru o discutie sincera despre cinematografie. Filmul românesc nu este un subiect tabu.
Autor: Eduard Dorneanu Editura: EIKON Colectia: Eseu și critică literară, proză, poezie Anul aparitiei: 2016 Nr. pagini: 126 pagini ISBN: 978-606-711-466-9
Azi e o zi bolnavă în care focurile nu ard. Am încercat de dimineaţă să aprind zeci de focuri dar nici unul nu s-a aprins, nici unul. Mâinile mele au îngheţat. E o toamnă aspră în care iubirea şi durerea sunt surori bune şi împart același iubit. Soarele e ascuns undeva sub o aripă de înger şi visează colinele verzi ale unui nou pământ, departe de lumea înecată în vanitate şi păcat. îmbujorat de furie, îmbrăţişez catargul pe care flutură flamura ordinului sfânt. Sângele dimineţii e alb şi rece. Ca iubirea femeilor parasite.
Eduard Dorneanu s-a născut în satul Mălini (Suceava) la data de 1 octombrie 1968.Este membru al Uniunii Scriitorilor din România. A debutat în anul 2011 în revista Luceafărul de dimineaţă. A publicat poezii, articole şi proză în revistele: Timpul, Luceafărul de dimineaţă, Antares, Cultura, Dunărea de Jos, Boema, Regatul cuvântului, Nomen Artis (Dincolo de tăcere), Faleze de piatră, Melidonium, Singur, etc. sau articole în ziarele online: Radio Metafora (SUA), Necenzurat. Editorial, a debutat în 2011 la Editura Eurograph – Cluj-Napoca, cu volumul de poezie Gothic. La aceeaşi editură a publicat în 2011 volumele de poezie şi proză: Frăţia trandafirului rupt, Jurnalul apelor purpurii, Jurământul Templierului, Jurnal de nopţi şi dimineţi risipite, Rugăciunea de piatră, Neînţelese dimineţi şi Jurnal de primăvară mutilată. În anul 2012 i-a apărut la Editura Tracus Arte – Bucureşti, antologia (de poezie şi proză), Jurnalul apelor purpurii, despre care Radu Voinescu spunea în prefaţă: ,,Poeticitatea atroce a acestei cărţi o individualizează în peisajul nostru literar. Talentul autorului e mai presus de orice îndoială.Cred că prin apariţia ei se deschid căi fertile pentru poezia română, căi pentru care, fără falsă modestie, autorul rândurilor de faţă, militează de vreo două decenii. Poate că e timpul ca astfel de apariţii să nu rămână nişte momente insolite’’. În anul 2013 a publicat la Editura Eikon, cartea de proză scurtă, 7,63, despre care scriitorul Liviu Antonesei spunea, pe coperta a patra: ,,Da, talentul său este chiar de calibrul 7,63, cum dovedeşte şi volumul ce poartă acest nume, pentru că literatura este o armă superioară tuturor celorlalte, cu pistolul mitralieră în frunte! Este uimitor cum autorul reuşeşte să ridice banalul vieţii, ba chiar şi al ,,vieţii la ţară’’, până la graniţele – adesea dincolo de ele – magicului şi miraculosului’’. În noiembrie 2014, editura Eikon lansează la Gaudeamus cartea Mălini despre care Ruxandra Anton spunea în revista ,,Cultura’’ că ,,emană o căldură şi o vitalitate autentică, care te captivează. Este uimitor cum de reuşeşte să te incite chiar şi atunci când povesteşte întâmplări comune. E clar că are darul povestirii, e clar că deţine magia cuvintelor’’. În anul 2015, publică la Editura Tracus Arte, cartea de poezie ,,SACRA EROTICA”. În anul 2016, publică la Editura Eikon, volumul de proză ,,Departe de Troia”. În luna februarie a anului 2017, a publicat la Editura Eikon, volumul de poezie cu titlul ,,Sublimare”. În luna mai a anului 2017, a publicat ,,MĂLINI”-Volumul II, La Editura Eikon.. ,,Mălini” volumul III a văzut lumina tiparului în anul 2018, la Editura Eikon.
OPERA: Proză: Jurnalul apelor purpurii (2011), Jurnal de nopţi şi dimineţi risipite (2011), Jurnal de primăvară mutilată (2011), 7,63 (2013)Mălini (2014), Departe de Troia (2016), Mălini, vol. II (2017), Mălini, vol III (2018) poezii: Gothic (2011), Frăţia trandafirului rupt (2011), Jurământul Templierului (2011), Rugăciunea de piatră (2011), Neînţelese dimineţi (2011), Sacra Erotica (2015), Sublimare (2017), antologii: Jurnalul apelor purpurii (2012).
REFERINŢE CRITICE (selectiv): Radu Voinescu, Iolanda Malamen, Valeria Manta Tăicuțu, Ruxandra Anton, Liviu Antonesei, Christian Crăciun, Ana Magdin, Dorina Șișu, Adi Secară, Stelian Țurlea.
Nominalizat pentru ,,personalitatea anului’’ (secțiunea ,,Literatură’’) – zona Suceava în Campania ,,Oamenii Timpului’’-2015.
,,Departe de Troia” este un poem amplu, grav care lasă în urma lui, Sânge și Lumină. E o scriere însângerată despre Tinerețea noastră, pierdută undeva, departe de Cetatea care ne-ar fi putut ocroti visele . . .
AUTOR: Eduard Dorneanu
ANUL APARIŢIEI: 2018
ISBN: 978-606-711-858-2
NR. PAGINI: 152
FORMAT: 13×20
Editura Eikon
Tehnoredactor: Mihăiță Stroe
Editor: Valentin Ajder
Foto coperta 1 : Ruxandra Anton
„O însoțesc pe mama până la poarta dinspre drum, apoi ea iese în șosea și merge preț de o rugăciune blândă către ulița care duce la biserica satului. Nu există imagine mai sfântă ca aceea a unei mame care merge la sfântul locaș. În spatele mamei, Lumina curăță de pași drumurile satului. Îngerul de pază o urmează la o distanță de șaisprezece bătăi de inimă. O privesc cu drag. Ca pe singura ființă care poate deschide porțile Cerului.
Drumul de Credință al mamei continuă. Sub Lumina Celui Veșnic Viu. În cel mai frumos loc din Univers. La Mălini…”
Eduard Dorneanu
Eduard Dorneanu s-a născut în satul Mălini (Suceava) la data de 1 octombrie 1968.Este membru al Uniunii Scriitorilor din România. A debutat în anul 2011 în revista Luceafărul de dimineaţă. A publicat poezii, articole şi proză în revistele: Timpul, Luceafărul de dimineaţă, Antares, Cultura, Dunărea de Jos, Boema, Regatul cuvântului, Nomen Artis (Dincolo de tăcere), Faleze de piatră, Melidonium, Singur, etc. sau articole în ziarele online: Radio Metafora (SUA), Necenzurat. Editorial, a debutat în 2011 la Editura Eurograph – Cluj-Napoca, cu volumul de poezie Gothic. La aceeaşi editură a publicat în 2011 volumele de poezie şi proză: Frăţia trandafirului rupt, Jurnalul apelor purpurii, Jurământul Templierului, Jurnal de nopţi şi dimineţi risipite, Rugăciunea de piatră, Neînţelese dimineţi şi Jurnal de primăvară mutilată. În anul 2012 i-a apărut la Editura Tracus Arte – Bucureşti, antologia (de poezie şi proză), Jurnalul apelor purpurii, despre care Radu Voinescu spunea în prefaţă: ,,Poeticitatea atroce a acestei cărţi o individualizează în peisajul nostru literar. Talentul autorului e mai presus de orice îndoială.Cred că prin apariţia ei se deschid căi fertile pentru poezia română, căi pentru care, fără falsă modestie, autorul rândurilor de faţă, militează de vreo două decenii. Poate că e timpul ca astfel de apariţii să nu rămână nişte momente insolite’’. În anul 2013 a publicat la Editura Eikon, cartea de proză scurtă, 7,63, despre care scriitorul Liviu Antonesei spunea, pe coperta a patra: ,,Da, talentul său este chiar de calibrul 7,63, cum dovedeşte şi volumul ce poartă acest nume, pentru că literatura este o armă superioară tuturor celorlalte, cu pistolul mitralieră în frunte! Este uimitor cum autorul reuşeşte să ridice banalul vieţii, ba chiar şi al ,,vieţii la ţară’’, până la graniţele – adesea dincolo de ele – magicului şi miraculosului’’. În noiembrie 2014, editura Eikon lansează la Gaudeamus cartea Mălini despre care Ruxandra Anton spunea în revista ,,Cultura’’ că ,,emană o căldură şi o vitalitate autentică, care te captivează. Este uimitor cum de reuşeşte să te incite chiar şi atunci când povesteşte întâmplări comune. E clar că are darul povestirii, e clar că deţine magia cuvintelor’’. În anul 2015, publică la Editura Tracus Arte, cartea de poezie ,,SACRA EROTICA”. În anul 2016, publică la Editura Eikon, volumul de proză ,,Departe de Troia”. În luna februarie a anului 2017, a publicat la Editura Eikon, volumul de poezie cu titlul ,,Sublimare”. În luna mai a anului 2017, a publicat ,,MĂLINI”-Volumul II, La Editura Eikon.. ,,Mălini” volumul III a văzut lumina tiparului în anul 2018, la Editura Eikon.
OPERA: Proză: Jurnalul apelor purpurii (2011), Jurnal de nopţi şi dimineţi risipite (2011), Jurnal de primăvară mutilată (2011), 7,63 (2013)Mălini (2014), Departe de Troia (2016), Mălini, vol. II (2017), Mălini, vol III (2018) poezii: Gothic (2011), Frăţia trandafirului rupt (2011), Jurământul Templierului (2011), Rugăciunea de piatră (2011), Neînţelese dimineţi (2011), Sacra Erotica (2015), Sublimare (2017), antologii: Jurnalul apelor purpurii (2012).
REFERINŢE CRITICE (selectiv): Radu Voinescu, Iolanda Malamen, Valeria Manta Tăicuțu, Ruxandra Anton, Liviu Antonesei, Christian Crăciun, Ana Magdin, Dorina Șișu, Adi Secară, Stelian Țurlea.
Nominalizat pentru ,,personalitatea anului’’ (secțiunea ,,Literatură’’) – zona Suceava în Campania ,,Oamenii Timpului’’-2015.
