Mama a așezat pe coama cerdacului, cele trei ghivece cu primăvărele. Florile sunt primenite cu apă proaspătă și zâmbet de înger. În jurul casei părintești, zăpezile s-au topit..
-A venit Primăvara, Eduard, spune mama. Vezi?
-Da, mamă, răspund încet.
Turturelele Thaisa și Raisa se opresc din zbor și aterizează pe firul care face legătură dintre consola de pe casă și stâlpul de la poartă. Micile păsări încep să cânte.
-Vezi?, Eduard, spune mama.
-Da, răspund încet. Văd, mamă…
În jurul nostru, zăpezile s-au topit. Pământul are nevoie de lacrimi noi . . .
Buna Vestire. Astăzi, orice om poate chema la masa lui pe îngerul de pază. Nu mă îndoiesc de credința și obiceiurile neamului meu. Aștept îngerul. Răstorn mămăliga pe un fund de lemn cafeniu. Voi mânca ,,mâncărică” de pește: sos din legume și carne de macrou. Farfuria îngerului o așez pe scaunul dinspre Răsărit, apoi aștept preț de o rugăciune curată.
-Am venit frate om, spune îngerul de pază. E fierbinte mămăliga ?
-E fierbinte, frate înger. Ce bine că ai venit.
Mâncăm în liniște.Nu cutez să îi privesc ochii.
-Apa e proaspătă, Eduard ?
-Da, frate înger. Abia am adus-o de la fântâna cu roată de lemn. Vrei să bei ?
-Da, frate om. Mi-e tare sete.
Îngerul bea apă rece, apoi continuă să mănânce. Știu că dincolo de albastru, tatăl meu zâmbește fericit. Și bunicul Vasile, și bunica Maria. Și toți Dornenii care au trăit cândva în binecuvântatul meu sat, Mălini.
Îngerul de pază se ridică și rostește încet:
-O viață fără tristețe să ai , frate om.
Închid pleoapele și mulțumesc. Aud cum alți îngeri de pază mulțumesc altor oameni, în alte case, în alte sate, cu aceeași bucurie. Binecuvântată este ziua de Buna Vestire. Ziua oamenilor și a îngerilor. Ziua fără de tristețe. . .
Am uitat să încui poarta mică dinspre drum. Nu vreau să o las descuiată. Pot intra visele zbuciumate, umbrele inimilor mutilate, șoaptele apelor care caută maluri de carne. Cobor din cerdac. Pe șosea trec faetoane încărcate cu butuci de brad. Ascult sunetul făcut de potcoave și fornăitul cailor de povară, apoi încui poarta. Mă întorc în cerdac și mă așez pe băncuța de lemn. Beau ciocolată caldă și sparg nuci. La lumina noii Primăveri .
Stați departe de întuneric și de oamenii răi!
O seară fără tristețe să aveți!
Rafale de vânt izbesc neîncetat brațele fraților pomi, firele de iarbă și lumânările stinse ale mormintelor. Lupta va ține până când Domnul va rosti Binecuvântare nouă, iar Primăvara va alunga Vântul de Miazănoapte, dincolo de Munții cei Mari ai Stânișoarei. Până atunci, fiecare rugăciune curată se îndreaptă către albastru. Rugăciunile oamenilor. Rugăciunile fraților pomi. Rugăciunile apelor vii care izvorăsc la ceas de noapte în locuri unde Luminile aprinse de Înviere nu se sting. . .
