Poezia mea
Poezia mea este un labirint eliberat de idolii mentali.
Eduard Dorneanu
Jocul sacru al umbrelor trece prin Lumină și se oprește pe albastrul cerului
Vremea se schimbă. Jocul sacru al umbrelor trece prin Lumină și se oprește pe albastrul cerului. Racateții au tăcut. E semn că se apropie norii de ploaie și Vântul de Miazănoapte. Ascut coasa. E timpul să cosesc haturile. Șterg fierul coasei cu un smoc de iarbă. Îngerul de pază suflă în puful unei păpădii:
-E atâta liniște, spun bucuros.
-Da, răspunde îngerul de pază. E liniște.
Încep să cosesc. Către cer se ridică puful păpădiilor și cântecul inimii mele. Pentru o clipă, jocul sacru al umbrelor se oprește și un nor-copil rostește încet:
-Uite, un om cu sufletul întreg. E semn că am ajuns în Bucovina.
Nu mă opresc. Tai iarba de pe haturi. Norii se rotesc deasupra casei și a ogorului, apoi pleacă înspre Plai Bătrân. Ca niște păsări mari. Albe. Fermecate . . .
Eduard Dorneanu
Mălini-19 Mai/2021
ZÂNA CORCODUŞELOR
ioana se aşază pe o banca albastră
oftează
discuţia dintre noi este fracturată de nori cu dezvoltare verticală stereotipuri dinamice
şi umbra unui hamac pe jumătate topită de căldura sahariană
da ioana te aud spun eu
pot folosi corect respiraţia din diafragmă
telefonul meu este defect sau nu ştiu
poate că a trecut pe lângă tine un cortegiu care trebuie să ajungă
la romilly-sur-seine
ioana râde
nu te aud eduard am buzunarele pline de corcoduşe
dacă mă întreabă cineva ce am acolo ce crezi că voi spune
că e armata ta de teracotă ioana
asta vei spune
nu te aud eduard
eşti cumva în căutarea unui filon arhaic al tristeţii
sapi în penumbră ca un soldat mutilat înainte de bătălie
răspunde ce faci
o doamne ioana iar nu se aude nimic
las telefonul şi îmi cuprind faţa în palme
acum te văd printre degete ioana
eşti zâna corcoduşelor fată frumoasă
de asta cuvintele tale se pierd între dunăre şi mălini
Eduard Dorneanu
Din volumul ,,SACRA EROTICA”-Editura Tracus Arte
Toamna la Mălini
Vântul de miazăzi a adus toamna
Desculț
Ascund sub cicatricile urmelor
Florile roșii
Răsărite pe mormântul tatălui meu
Rugăciunea
Nu poate risipi frunzele aurii ale pomilor morții
Numele scrise pe cruci lăcrimează
Fără cântec jelit
Fără lumânare strânsă în palmă de copil orfan
În înveliș putred
Sărac
Cărarea dintre morminte
Curge viu
și urcă pe funia de lumină
până aproape de marele clopot
lângă albastrul stropit cu sânge de erou
și lapte de mamă părăsită
desfac brațele
toamna și vântul îmi împart trupul
în poeme albastre
râd cu ochii în lacrimi
sub apăsarea cărărilor frunzelor
cerului
hei frate om
strigă îngerul de pază
a venit toamna la mălini frate
hei frate înger
îi răspund
desfă și tu brațele
hai să stăm în felul acesta
până când aripile tale vor înflori
și vântul îți va duce petalele
în munții cei mari ai stânișoarei
ne așezăm spate în spate pe treptele bisericii
un înger
și un om necăjit
toamna și vântul îmi împart trupul
în poeme albastre
fără de sfârșit
fără de sfârșit
Eduard Dorneanu
Mălini
Iarna s-a ascuns în spatele unor ferestre albastre
Iarna s-a ascuns în spatele unor ferestre albastre. Firele de iarbă înlătură povara rece și se ridică deasupra urmelor lăsate de cei rătăciți în eres. E nevoie de aripi noi și de brazdă de plug. Pământul și cerul așteaptă. . .
Eduard Dorneanu
Mălini-4 Martie/2021
