GOTHIC 48

Vara pleacă
Alerg împreună cu mary ann nicholls
Intuiția masculină îmi spune că trebuie să ocolesc stațiile de ecou

Nu există efect final sau exonerare
Urcăm șase sute șaizeci și cinci de trepte murdare
Mary ann se oprește și își lipește sânii de iunia claudilla
Linia vieții îmi zvâcneștete în palmă
și simt cum o lamă de pumnal îmi mutilează amintirea primei
și singurei iubite

duc hainele iubitei la medina segovia
prostituatele rămân lipite una de alta ca niște noduri carnale
diavolul le șoptește cuvintele delfinei margareta
,,qu ‚ on en parle plus’’

Încă un anotimp a intrat în albastru
Stai liniștită îi spun iubitei lasă visele să șoptească
Cum șoptesc visele mă întreabă ea
Ca apele rănite de maluri
Septembrie eduard
Septembrie eduard

Eduard Dorneanu

Din volumul ,,SACRA EROTICA” (Editura Tracus Arte )

Autor: Eduard Dorneanu
Editura : Tracus Arte
Anul : 2015
Număr pagini : 110
Redactor de carte : Teodor Dună
Imagine copertă : Mircia Dumitrescu


Eduard Dorneanu s-a născut în satul Mălini (Suceava) la data de 1 octombrie 1968.Este membru al Uniunii Scriitorilor din România.
OPERA: Proză: Jurnalul apelor purpurii (2011), Jurnal de nopţi şi dimineţi risipite (2011), Jurnal de primăvară mutilată (2011), 7,63 (2013)Mălini (2014), Departe de Troia (2016), Mălini, vol. II (2017), Mălini, vol III (2018), Mălini, vol IV (2020) poezii: Gothic (2011), Frăţia trandafirului rupt (2011), Jurământul Templierului (2011), Rugăciunea de piatră (2011), Neînţelese dimineţi (2011), Sacra Erotica (2015), Sublimare (2017), Poetica (2021), ,,Amprentele iubirii” (2022) antologii: Jurnalul apelor purpurii (2012).

REFERINŢE CRITICE (selectiv): Radu Voinescu, Kopi Kyçyku,Carmen Ardelean, Adrian Lesenciuc,Iolanda Malamen, Valeria Manta Tăicuțu, Ruxandra Anton, Liviu Antonesei, Christian Crăciun, Adi Secară, Stelian Țurlea.

Premii/Nominalizări

Premiul ,,Cartea Anului” acordat de Filiala Brașov a Uniunii Scriitorilor din România și Asociația Culturală Libris Cultural pentru volumul ,,POETICA”
Premiul ,,Mihail Sebastian” acordat de revista brăileană ,,Poem Caffe’ pentru volumul ,,POETICA”.
Nominalizat la Premiul ,,Cartea Anului”-2021 de Uniunea Scriitorilor din România (Filiala Brașov) cu volumul ,,POETICA”
Nominalizat pentru ,,personalitatea anului’’ (secțiunea ,,Literatură’’) – zona Suceava în Campania ,,Oamenii Timpului’’-2015.

Ziua Grănicerilor

,,Pentru Merite Grănicerești”
24 Iulie/1989
Eram soldat în termen la U.M. 02893

Acum mai bine de trei decenii, Viața mi-a îmbrăcat Tinerețea în verde. Am devenit soldat în termen, grănicer, iar hainele noastre erau verzi, asemeni imașurilor bucovinene, la fel ca brațele mângâiate de Primăvară ale fraților pomi. Patru luni am fost instruit la U.M.02826 Carei, apoi am plecat pe frontieră la U.M. 02893 Urziceni-Sat. În perioada intrucției am învățat să folosesc aruncătorul de grenade, pistolul mitralieră, pușca mitralieră, pușca semiautomată cu lunetă, pistolul de semnalizare și mitraliera de companie. Îmi amintesc traseul de dimineață către câmpul de instrucție de lângă Pădurea Banu. Ieșeam din cazarmă încolonați, pluton după pluton, toate cele două companii. Un timp mergeam pe marginea șoselei, apoi restul drumului îl parcurgeam prin șanțurile de pe marginea drumului, încolonați în șir indian. Și la plecare și la sosire, cântam. Fața orașului se schimba, iar vocile tinere ale grănicerilor aduceau bucurie civililor care ne priveau cu admirație. Țin minte versurile, încă mai aud pașii cadențați ai camarazilor mei: ,,Avem o Țară, o datorie/o misiune de veacuri de împlinit/dușmanii Țării, și ei să știe/că suntem stâncă de granit/dușmanii Țării, și ei să știe/că suntem stâncă de granit”. După trecerea celor patru luni de instrucție am ajuns în frontieră. Eram deja călit, dar zilele și nopțile când rămâneam singur de pază m-au făcut cu adevărat puternic. Acolo am învățat că frica nu dispare oricâte rugăciuni ai spune și oricâte cruci ai așeza deasupra pielii și hainelor. În fața pericolului, religia și regulile oamenilor obișnuiți nu ajută , ci dimpotrivă sunt poveri care te pot pierde. Am mai învățat că nu poți trece prin furtuni doar purtând metafora pe buze și că mereu trebuie să ai inima tare și pumnul încordat pentru a lovi primul, întotdeauna, primul.
Viața de grănicer era aspră, dar luminoasă. Răsăritul m-a găsit de multe ori lângă fâșia de nisip care separă cele două țări. Acolo este un pod la capătul căruia o statuetă albă a lui Iisus privea către Valoy, satul maghiar ,,de dincolo”. Inima mea bătea mai tare când Vântul de Miazăzi venea să mângâie ținuturile românești, iar eu eram primul român pe care îl întâlnea. Mă simțeam cu adevărat special, eram cel care apăra Patria, primul dintre cei care era gata să își dea viața pentru a apăra fiecare palmă de pământ strămoșesc. Îmi sunt dragi acele locuri ,,de margine”: apa Crasnei, ogoarele roditoare, pădurile dar nici pe oamenii locului nu îi pot uita. Erau oameni educați, îmbrăcați frumos și mereu gata să dăruiască, mai ales de Sărbători, bucate și cuvinte alese, soldaților români. Îi amintesc bine locurile unde se efectua paza, la început individual, apoi în patrule de câte doi grăniceri: Post Controlul, aflat la câțiva kilometri de fabrica de ulei, cele trei foișoare, podul, locurile de pândă de lângă canalul antitanc, locurile ascunse din vie și de lângă apa Crasnei, aproape de Berveni. Acolo, eu și camarazii mei ne-am făcut datoria față de Țară într-un fel simplu și lipsit de ecou. Am fost soldații Țării și atât. Bărbați viteji și frumoși pe care Tinerețea i-a îmbrăcat în haine verzi și le-a cusut pe rever petlițe, tot verzi, evident. . .
Timpul a trecut. Adeseori mă visez grănicer, chiar și acum după ce a trecut atâta timp. Îmi amintesc cum cântam pe drumul către gară, imediat ce fuseserăm lăsați la vatră: ,,Soarele a răsărit/cântați cu noi că ne-am întâlnit/Cerul s-a înseninat/Cântați cu noi/ că de la moarte am scăpat”. Frumoasă a fost Tinerețea noastră. Și mândri au fost Grănicerii. Fala neînfricatei Armate Române. . .

Cu respect și recunoștință, Comandanților mei ( ofițeri/subofițeri),
Cu prietenie nesfârșită, Camarazilor mei grăniceri

Eduard Dorneanu
(fost) soldat în termen la U.M.02893 și U.M.02826

Mălini
24 iulie

Din Sărbătorile pierdute

20 Iulie, ziua de Sf Ilie. Copilul care am fost cândva e plecat la Fălticeni, la bâlci. Vrea să vadă iujul cel mare, să călărească inorogii caruselului și să mănânce vată de zahăr pe băț. Flăcăul tomnatic care sunt azi, a rămas acasă. Nu îmi plac evenimentele zgomotoase ale zilelor noastre și nu cred în prietenia oamenilor de strânsură. Pe vremuri, poveștile de dragoste începeau cu ,,te iubesc”, iar visele, speranțele și jocurile copilăriei erau întregi și conturate în culori vii. Au fost vremuri tare frumoase. Cândva . . .

Eduard Dorneanu
Mălini-20 Iulie/2020

În fața măreției albastre, lumea este un țol de cordele uitat în cerdac


A trecut furtuna. În fața măreției albastre, lumea este un țol de cordele uitat în cerdac. Doar firele de iarbă sunt puternice. Ele se ridică de la pământ după fiecare lovitură primită din înalt. Nu își vând culoarea. nu se opresc din creștere. De la ele am învățat că speranța are aripile puternice doar dacă ai sufletul întreg. Iar eu, dragi Prieteni, am și voi avea sufletul întreg. Mereu . . .

Eduard Dorneanu
Mălini-13 Iulie/2020

Luminile nopții vindecă rănile zilei

Vântul de Miazăzi închide ferestrele, ascunde întrebările triste și ridică de la pământ, firele de iarbă. Privesc cerul, stelele și luminile care vindecă rănile zilei. Îngerul de pază se așază lângă mine, pe băncuța de lemn din cerdac. Șoptește:
-În noaptea asta nu e frig, frate om. Nu vor veni nici ploile cele mari.
-Sigur?, întreb tot în șoaptă.
-Luminile nopții vindecă rănile zilei.
-Da. Pe toate?
-Pe toate.

Eduard Dorneanu
Mălini-8 Iulie/2020