Mălini – 7 Noiembrie

Liniște. Aud cum frunzele se lipesc și se dezlipesc de pământ. Divin ritual. Frații pomi sunt una cu vântul. Cu tristețea și nerăbdarea lui.
În seara asta bate vânt dinspre miazănoapte. Nu e foarte frig și voi putea sta în cerdac până târziu. Sub tălpi am doi codenari de popușoi alb. Mă joc cu ei. Îmi place cum hârâie când îi mișc înainte și înapoi pe podea.
-Ha, ha, ha !
Vântul îmi duce bucuria departe prin satul adormit, o trece de apa mohorâtă a Suhăi și urcă până în Pădurea Prisos.
-Cine râde,? întreabă teii bătrâni ai pădurii.
-Cine râde,? întreabă feriga sălbatică.
Mângâi coama cerdacului. Ajung cu palma într-un loc unde am făcut câteva crestături acum 40 de ani, când mi-am cumpărat primul cuțit de buzunar. Ai mei nu l-au văzut niciodată. Îl țineam ascuns și mă jucam cu el doar când eram sigur că nimeni nu mă poate vedea. Într-o zi am crestat în trei locuri coama cerdacului.
– Sunt semne pentru mai târziu, am spus. Ca să îmi aduc aminte.
Liniște. Bucuria mea naște ecou în Pădurea Prisos. Mângâi iarăși coama cerdacului și zâmbesc. Aud cum frunzele se lipesc și se dezlipesc de pământ. Livezile Măliniului sunt vii. Atât de vii. . .

Stați departe de întuneric și de oamenii răi !
O noapte fără tristețe să aveți !

Eduard Dorneanu
Mălini – 7 Noiembrie