gothic

Mălini-26 Noiembrie/2019

Toamna va pleca. Vântul de Miazănoapte fâșcâie trist și mută bărdița dintr-o cioata de nuc, în care era înfiptă, tocmai pe hatul ruginiu al ogorului. Fierul primește îmbrățișarea întunecată a pământului pietros. Culorile tari se amestecă și îmi simt palmele fierbinți. E semn că pământul nu doarme. Acolo, în adâncurile lui, e zbucium și întrebare cu ecou puternic.
Ridic bărdița și o arunc cât pot de sus. Îi număr rotirile, apoi fâșcâi și eu asemeni vântului neostenit care aleargă peste imașuri și păduri. Bărdița se înfige tot în hatul ruginiu. Acesta e cel de-al doilea semn al zilei. Pământul nu doarme. Nu . . .

Eduard Dorneanu
Mălini-26 Noiembrie/2019

Cărțile mele la Târgul de carte Gaudeamus 2019

Târgul de carte Gaudeamus 2019 se va desfăşura în perioada 20-24 noiembrie.
Puteți găsi cărțile mele la standurile editurilor Eikon și Tracus Arte .


Neculai Dorneanu

Cu mulți ani în urmă, tot pe 13 noiembrie, venea pe lume tatăl meu, Neculai Dorneanu. Domnul îi deschidea poartă albastră, la poalele Munților Stânișoarei , în Mălini, inima Bucovinei. Nu a trăit mult, doar 58 de ani. Din păcate,în ultimii săi ani de viață a fost chinuit îngrozitor de boală.
Și totuși am amintiri vii. Îmi amintesc cum stăteam în cerdac și îmi povestea despre Dorneni, despre război, despre semne cerești și oameni plecați demult dintre noi. Îmi amintesc cum strângeam împreună merele ranete, ionatane și parmen auriu. Da, îmi amintesc și cum pleca la oraș ca să cumpere pâine proaspătă, covrigi, dulciuri și mezeluri. Îl așteptam cu nerăbdare. Și tata venea : vesel, roșu la față, încărcat cu bunătăți. Cu tata am mers prima dată la frizer. El m-a învățat cum să pescuiesc, cum să despic lemne cu toporul, cum să șutez în mingea de fotbal. Am rămas orfan de tată la o vârstă fragedă. Nu am plâns nici la înmormântarea lui, nici după aceea. Tata m-a învățat că după oamenii dragi nu trebuie să plângi.
Stau în cerdac, pe băncuța de lemn. Privesc cerul . Acolo, dincolo de albastru, tatăl meu stă la masa cea mare a Domnului împreună cu ceilalți Dorneni. Parcă îl văd cum se ridică și spune tuturor :
-Eu am trăit, în cel mai fain sat din lumea asta, în Mălini. Am fost flăcău fără frică de cuțit și de vremuri. Am mers călare până dincolo de Crucea Talienilor și am cutreierat Munții cei mari ai Stânișoarei. Am trăit după sufletul și după visele mele. Și la vremea vremurilor, după Dreapta Judecată, am să mă întorc iar acasă. Și eu, și ceilalți Dorneni, și frații pomi rupți de furtună , ne vom întoarce toți. . .
Da, așa va fi. Va veni o zi când Domnul va deschide o nouă poartă albastră pentru tatăl meu. Știu asta. Sufletele curate se întorc întotdeauna acasă. Cândva.

Mălini – 7 Noiembrie

Liniște. Aud cum frunzele se lipesc și se dezlipesc de pământ. Divin ritual. Frații pomi sunt una cu vântul. Cu tristețea și nerăbdarea lui.
În seara asta bate vânt dinspre miazănoapte. Nu e foarte frig și voi putea sta în cerdac până târziu. Sub tălpi am doi codenari de popușoi alb. Mă joc cu ei. Îmi place cum hârâie când îi mișc înainte și înapoi pe podea.
-Ha, ha, ha !
Vântul îmi duce bucuria departe prin satul adormit, o trece de apa mohorâtă a Suhăi și urcă până în Pădurea Prisos.
-Cine râde,? întreabă teii bătrâni ai pădurii.
-Cine râde,? întreabă feriga sălbatică.
Mângâi coama cerdacului. Ajung cu palma într-un loc unde am făcut câteva crestături acum 40 de ani, când mi-am cumpărat primul cuțit de buzunar. Ai mei nu l-au văzut niciodată. Îl țineam ascuns și mă jucam cu el doar când eram sigur că nimeni nu mă poate vedea. Într-o zi am crestat în trei locuri coama cerdacului.
– Sunt semne pentru mai târziu, am spus. Ca să îmi aduc aminte.
Liniște. Bucuria mea naște ecou în Pădurea Prisos. Mângâi iarăși coama cerdacului și zâmbesc. Aud cum frunzele se lipesc și se dezlipesc de pământ. Livezile Măliniului sunt vii. Atât de vii. . .

Stați departe de întuneric și de oamenii răi !
O noapte fără tristețe să aveți !

Eduard Dorneanu
Mălini – 7 Noiembrie