VIRTUTEA CONTINENŢEI

iarna ascunde zăpezile departe de casa pâinii
şi st giles cripplegate
pot auzi
cum cântă ioana la pian după partituri scrise pentru mâna stângă
aşa da
ador provocările inutile şi manevrele evazive
toate aceste expresii benigne
ascund calea impersonală care duce în labirintul universului patologic

nu caut elemente de edicţie în rugăciunile iubitei
uitarea a încins cu brâul purităţii bazinul emoţional al trecutului
cobor treptele care protejează amnezia disociativă a ioanei
sunt singură strigă ea
înfăşurată în virtutea continenţei
ca un prunc înainte de a fi scăldat în mizeria styxului

îi şoptesc
eşti un epifenomen ipotecat în schimbul unor monede volatile
pot auzi cum cânţi departe de casa pâinii
la început şi la sfârşit de supliciu
întinsă pe nisipurile mişcătoare ale buzelor mele
fertilă şi amară
femeie-şaradă ascunsă sub palmele nopţii
pot auzi.

EDUARD DORNEANU

Din volumul ,,SACRA EROTICA”- Editura Tracus Arte

Autor: Eduard Dorneanu
Editura : Tracus Arte
Anul : 2015
Număr pagini : 110
Redactor de carte : Teodor Dună
Imagine copertă : Mircia Dumitrescu

Eduard Dorneanu s-a născut în satul Mălini (Suceava) la data de 1 octombrie 1968.Este membru al Uniunii Scriitorilor din România.
OPERA: Proză: Jurnalul apelor purpurii (2011), Jurnal de nopţi şi dimineţi risipite (2011), Jurnal de primăvară mutilată (2011), 7,63 (2013)Mălini (2014), Departe de Troia (2016), Mălini, vol. II (2017), Mălini, vol III (2018), Mălini, vol IV (2020) poezii: Gothic (2011), Frăţia trandafirului rupt (2011), Jurământul Templierului (2011), Rugăciunea de piatră (2011), Neînţelese dimineţi (2011), Sacra Erotica (2015), Sublimare (2017), Poetica (2021) , Amprentele iubirii (2022) Antologii: Jurnalul apelor purpurii (2012).

REFERINŢE CRITICE (selectiv): Radu Voinescu, Carmen Ardelean, Iolanda Malamen, Valeria Manta Tăicuțu, Ruxandra Anton, Liviu Antonesei, Christian Crăciun, Ana Magdin, Dorina Șișu, Adi Secară, Stelian Țurlea.

Premii/Nominalizări

Premiul ,,Cartea Anului” acordat de Filiala Brașov a Uniunii Scriitorilor din România pentru volumul ,,POETICA”
Premiul ,,Mihail Sebastian” acordat de revista brăileană ,,Poem Caffe’ pentru volumul ,,POETICA”.
Nominalizat la Premiul ,,Cartea Anului”-2021 de Uniunea Scriitorilor din România (Filiala Brașov) cu volumul ,,POETICA”
Nominalizat pentru ,,personalitatea anului’’ (secțiunea ,,Literatură’’) – zona Suceava în Campania ,,Oamenii Timpului’’-2015.