Oamenii și visele lor pieritoare
Marile vise nu sunt repetabile. Nici jurământul, nici marile lupte, nici Chemarea, nici Tinerețea. Fiecare eveniment, fiecare atingere, au ,,trăit’’ într-un anumit timp, pe o anumită frecvență. Repetabilitatea ține de iluzie sau de egoism și se încheie întotdeauna cu lipsa ecoului și în final, cu eșecul. Oricât zbucium ar produce pentru moment simbolistica și arderea lentă a iluziei, rezultatul va fi mereu același, unul negativ. Cum ar fi oare dacă ,,Lupta de Vaslui’’ ar avea loc din nou? În același loc, cu același număr de oameni, înarmați la fel ca atunci, dar cu oșteni din zilele noastre, nu cu cei plecați dincolo de albastru. Ar mai putea fi învinsă oastea otomană? Sincer, nu cred. Sau cum ar fi dacă în parlamentul nostru ar veni pe neasteptate, câțiva dintre patrioții care un luptat pentru Unire. Cuvintele lor ar mai fi ascultate? Oare nu ar ajunge subiect de șușanea pentru emisiunile de hăhăit care încep după ora 23? Aproape sigur, că da. Cum ar fi, prieteni, dacă Eminescu ar avea iarăși 20 de ani și s-ar duce cu un manuscris la o editură? Ar fi primit cu brațele deschise ori i s-ar arăta tariful și ar fi întrebat dacă vine la lansările de la târgurile de carte? Nu, marile vise nu sunt repetabile. Celelalte trăiri pot fi repetate într-o formă ori alta, dar ele fac parte din categoria viselor pieritoare. Pentru acestea, oamenii pot ieși în stradă, pot ridica monumente, pot chiar lupta. Totuși, visele pieritoare sunt asemeni nisipului din clepsidră. E mereu nevoie de mâna cuiva care să întoarcă acea clepsidră, altfel nisipul timpului, pașii mulțimii și cuvintele de laudă nu ajută la nimic. Diferența dintre marile vise și visele pieritoare nu poate fi înțeleasă de oricine. E mai simplu să fii în și cu mulțimea, dar după ce valurile se rup de maluri nu mai rămâne absolut nimic. Iar Istoria, Iubirea și Credința nu protejează visele pieritoare și nici nu menționează peste timp bucuria falsă a unor oameni care și-au schimbat între ei hainele de sărbătoare. . .
Eduard Dorneanu