2020 este anul roadelor amare. Ploile au pătat cireșele și au întristat inimile multor oameni care așteaptau Lumina. Pomii și oamenii suferă. Anotimpurile poartă mască. Chemările se opresc la poarta viselor și așteaptă. Până când roadele amare se topesc. În uitare. . .
Furtuna se apropie de Mălini. Apele curate ale Suhăi și Moldovei se cutremură, iar umbrele pomilor de pe marginea malurilor se unesc într-o spaimă grăbită. Privesc norii întunecați care vin dinspre Miazăzi. Aș vrea să îi opresc sau să îi întorc din drum. Sunt mulți nori, tare mulți. Furtuna se apropie de Mălini. Fâșcăi și îmi umplu buzunarele cu cireșe amărui. Îmi amintesc cum striga tata când ploaia ne prindea în grădină, la prășit:
-Hai, ploaie, hai! Pleacă în sufletul ăluia cate te vrea. Hai, ploaie, hai!
Trebuie să închid ferestrele casei. Plec din grădină. Mă voi întoarce ca să cosesc iarba de pe hat. Chiar dacă furtuna nu va ocoli satul meu drag. Voi cosi pe ploaie. Fără frică. . .
Iubesc răcoarea firelor de iarbă, puful păpădiilor, gustul acrișor al cireșelor necoapte .Și vocea mamei. Și sunetul potcoavelor pe șușea. Ador apa rece ca gheața scoasă din adâncurile fântânii cu roată de lemn. Și mângâierea vântului de noapte la ceasul când rugăciunea mea aspră pleacă în căutarea Celui Veșnic Viu. . .
Domnul ne cunoaște Sufletele, visele, speranțele.Azi este Ziua Internațională a Copiilor Dispăruți. Nu există Înălțare fără de Iubire. Ce este Iubirea? Un copil dispărut. . .