jurnalul apelor purpurii

Mălini

Ne așezăm pe cioate de lemn. Cănile sunt încă fierbinți , așa că așteptăm să se răcească. Privesc în jur pomii înfloriți: vișinii, cireșii, și merii. Doar Oblio, mărul pădureț, nu are flori, el rodește o dată la doi ani. Morgothia, vișinul de pe hat, e plin de floare, dar cineva i-a tăiat o ramură uriașă și a aruncat-o alături în iarba de umbră. O privim triști, iar Yasmine e gata să plângă.
-Hai să bem mai bine ciocolata. Dacă se răcește, nu mai are același gust, spun eu la fel de trist.
-Da, hai. Auzi, da’ tu știi cuvinte alintate?
-Nu știu cum sunt alea.
-Cum, nu știi ? Casă-căsuță, masă- măsuță.
-Ciocolată caldă?
-Ciocolățică călduță.
-Ce fain. Ai învățat la școală ?
-Da. Și am învățat să fac și castele din chibrituri. Am făcut unul și am închis acolo patru cărăbuși. Pe unul îl cheamă Eduard ca pe tine.
-Adică, Eduard, este nume de cărăbuș?
-Bineînțeles.
Bem ciocolată caldă. Vântul duce petalele florilor de cireș pe ogor și acoperă cu ele urmele pașilor de înger, oasele celor rătăciți în eresuri și semnele malefice. Șanțurile dintre rândurile barabulelor sunt albe și întregul decor pare special, suprarealist.

Eduard Dorneanu
Din ,,Mălini” -Volumul II/capitolul 1

Primăvara deschide ferestre și porți zidite în alb

S-au topit zăpezile. Primăvara deschide ferestre și porți zidite în alb și răcoare. Caut și găsesc vechile cărări. Cu fir de Lumină, Domnul coase rănile Lumii. Zâmbesc și privesc albastrul curat al Cerului. Rostesc numele celor dragi Inimii mele. Împreună cu El. Vesel ca un prunc căruia Primăvara i-a spus la ureche o taină care aduce liniște și fericire. Din nou. . .

Stați departe de întuneric și oamenii răi!

Eduard Dorneanu
Mălini-9 Martie

Mălini

O însoțesc pe mama până la poarta dinspre drum, apoi ea iese în șosea și merge preț de o rugăciune blândă către ulița care duce la biserica satului. Nu există imagine mai sfântă ca aceea a unei mame care merge la sfântul locaș. În spatele mamei, Lumina curăță de pași drumurile satului. Îngerul de pază o urmează la o distanță de șaisprezece bătăi de inimă. O privesc cu drag. Ca pe singura ființă care poate deschide porțile Cerului.
Drumul de Credință al mamei continuă. Sub Lumina Celui Veșnic Viu. În cel mai frumos loc din Univers. La Mălini…

Eduard Dorneanu
Din ,,Mălini”-volumul III

Peste Post

Zăpada s-a topit. Doar pe culmile Munților Stânișoarei se mai pot zări petice albe de omăt. Cărările care duc către Pădurea Prisos și Păiseni pot fi din nou folosite.
Mama îmi spune să scriu un pomelnic. Îl va duce sâmbătă la biserică și îl va da preotului. Este ceea ce în Bucovina se numește ,, pomelnic peste post”. Numele celor plecați la Domnul sunt pomenite de către preotul satului pe tot timpul postului.
-Să nu uiți să pui în listă și pe Aglaia, spune mama. Și pe Tănase. Sunt nașii mei de cununie.
-Nu uit, răspund zâmbind.
-Și pe bunica mea, pe Natalia să o pui în listă. Să nu cumva să uiți, Eduard.
– Nu uit, cum să uit . . .
Adaug și pe prietenii mei Sasha și Marko. După cum am mai spus, ei au căzut în timpul luptelor civile din fosta Iugoslavie.
-Să nu uiți pe nimeni, insistă mama.
Zâmbesc și scriu cu litere mari pe hârtia cu pătrățele: ,,PESTE POST”.
Zăpada s-a topit. Animalele de pradă s-au îndepărtat de Mălini. Domnul mângâie crengile pomilor tineri și binecuvântează ogoarele. E primăvară, prieteni. Din nou. . .

Eduard Dorneanu

Primăvara șoptește numele fraților pomi

Am șters de praf felinarul bunicului. O să îl aprind într-o noapte binecuvântată când pomii din livada mea vor înfrunzi. Și când vor înflori vișinii îl voi aprinde. Cărăbușii vor zbura în jurul sticlei afumate, iar eu voi fluiera încet o melodie auzită în copilărie.
Mă așez pe cioata de brad. Primăvara șoptește numele fraților pomi. Cu dragoste. Cu multă dragoste. . .

Eduard Dorneanu
Mălini-2 Martie