7 63

Toamna la Mălini

Vântul de miazăzi a adus toamna
Desculț
Ascund sub cicatricile urmelor
Florile roșii
Răsărite pe mormântul tatălui meu

Rugăciunea
Nu poate risipi frunzele aurii ale pomilor morții
Numele scrise pe cruci lăcrimează
Fără cântec jelit
Fără lumânare strânsă în palmă de copil orfan
În înveliș putred
Sărac

Cărarea dintre morminte
Curge viu
și urcă pe funia de lumină
până aproape de marele clopot
lângă albastrul stropit cu sânge de erou
și lapte de mamă părăsită

desfac brațele
toamna și vântul îmi împart trupul
în poeme albastre
râd cu ochii în lacrimi
sub apăsarea cărărilor frunzelor
cerului

hei frate om
strigă îngerul de pază
a venit toamna la mălini frate
hei frate înger
îi răspund
desfă și tu brațele
hai să stăm în felul acesta
până când aripile tale vor înflori
și vântul îți va duce petalele
în munții cei mari ai stânișoarei

ne așezăm spate în spate pe treptele bisericii
un înger
și un om necăjit
toamna și vântul îmi împart trupul
în poeme albastre
fără de sfârșit
fără de sfârșit

Eduard Dorneanu
Mălini

Iarna s-a ascuns în spatele unor ferestre albastre


Iarna s-a ascuns în spatele unor ferestre albastre. Firele de iarbă înlătură povara rece și se ridică deasupra urmelor lăsate de cei rătăciți în eres. E nevoie de aripi noi și de brazdă de plug. Pământul și cerul așteaptă. . .
Eduard Dorneanu
Mălini-4 Martie/2021

Cociorva adună lacomă praful gri, încă fierbinte



Scot cenuşa din sobe. Cociorva adună lacomă praful gri, încă fierbinte. Îmi este milă de albul zăpezii, aşa că arunc cenuşa în livadă sub un gard troienit. Desfac cu toporul câteva cioate de cireș. Coaja lemnelor opreşte de câteva ori lama toporului. Am nevoie şi de câteva lemne ,,,verzi” care în combinaţie cu cele uscate să menţină focul viu cât mai mult timp. Suflu în palme şi adun lemnele despicate din zăpadă. Urmele îngheaţă asemeni frazelor rostite sub ameninţarea uitării. Trec printre îngeri şi pomi. Vesel şi trist. Binecuvântat. . .
Eduard Dorneanu
Mălini-1 Februarie

Toamna a plecat și a luat cu ea și pe cele două Ioane


Toamna a plecat și a luat cu ea și pe cele două Ioane: mărul ionatan și cireșul de pe hat. Ionatanul era ultimul rămas în viață dintre pomii altoiți cândva de tatăl meu. Din păcate, ramurile sale s-au uscat și o parte din trunchi a putrezit. Cireșul trebuia tăiat pentru că avea rădăcinile înfipte în hat, iar în lumea noastră, pomii și oamenii care au rădăcini în haturi otrăvite se usucă înainte de vreme, chiar dacă măreția lor trecătoare a bucurat priviri și suflete.
Au rămas doar pomii tineri, pomi plantați de mine în această primăvară. După ce Anotimpul cel Rău va pleca, pomișorii vor primi nume și alint nou. În amintirea celor dragi, plecați dincolo de albastru . . .
Eduard Dorneanu
Mălini-10 Decembrie/2020