Mălini-Volumul I

SCHIMB ENERGETIC

Ioana conduce o mașină găurită
Stai liniștită
Îi spun
Nu va afla nimeni că ne caută sufletele
Lumina ruginită

Trecem de podul moldovei
Ioana scoate dintr-o pungă murdară
Câteva pene albe și un revolver încărcat
Astea ne vor feri de efectele unui cutremur de
suprafață
Spune ea
Vom trece de pe un sens al iraționalului pe altul
Fără a suferi politraumatisme semantice
Suntem propriile noastre călăuze iubitule
Doar știi

Trecem și de rădășeni
Ne apropiem de oraș asemeni unor prădători
hiperactivi
Să vezi cum o să intru cu rabla asta direct în
clădirea
Oficiului poștal
Strigă furioasă ioana
Îmi leg centura de vanitate și strâng din dinți
Îmi plac femeile furioase
și clădirile din care nu poț ieși
în același timp cu femeia și zeița
iubită

Eduard Dorneanu
Din volumul ,,POETICA”-Editura Eikon

ACRIBIE

Se topește omătul din curte
E abia începutul lui februarie
Nu știu de ce albul a ajuns o icoană intermediară
Aș putea să fac cruce în fața ei după ce am băut
două pahare
De smoching bishop
Sau
Aș putea rosti o rugăciune curată urmată
De înjurături
Poate va ajuta un bebeluș anencefalic să nu sufere
Când herghelia de mustangi va trece prin fața lui
În căutarea unei femei care șuieră într-o scoică triton
Departe
Într-un loc unde târfele nu poartă ciorapi-plasă
Iar schimbul energetic se face la apus de mângâiere
Sub acoperiș de bancnote noi
Dincolo de soare-plecare
Departe

Culorile ofilite transformă gemetele ioanei în fragmente
Ale unor discuții informale
Chemările ei nu mai slăvesc suferința și așteptarea
Iată
Patul nostru e un biocâmp de unde putem exploata naivitatea
Ceremoniei de henna
Da
Putem subția talia sfinților care au trăit în cărți groase
Pline de urme de ruj
Ce bine Doamne
Viitorul nostru e asemeni unei pagini de gardă
Urmează ordalia
știi bine cât de mult ador
acest exercițiu demodat

Eduard Dorneanu
Din ,,POETICA”-Editura Eikon

Mulțumiri

Mulțumesc celor care au vizitat Salonul Internațional de Carte Bookfest/București și au cumpărat cărțile mele.
Cu respect,
Eduard Dorneanu

Salonul Internațional de Carte Bookfest/București-1 – 5 iunie 2022-fotografii

Salonul Internațional de Carte Bookfest/București-1 – 5 iunie 2022. Cărțile mele la standul Editurii Eikon.