Mălini-1 Septembrie/2019

Mălini – 5/6 Februarie

Miez de noapte la Mălini. Beau ciocolată caldă, afară, în cerdac. Am o napolitană, dar și patru nuci. Lovesc învelișul de lemn al nucilor cu un ciocan vechi. Se aude plânsul noii zile. Zâmbesc și scot miezul nucilor, apoi îl așez pe coama cerdacului.
-Vino, vino, zi albastră, murmur, ca în copilărie, când, rămas singur acasă, așteptam fără de somn, zorii de zi.
-Vino, vino, zi albastră, șoptește îngerul de pază.
Bem ciocolată caldă, pe rând, din aceeași cană.
-Vrei și miez de nucă?, întreb încet.
Îngerul de pază nu răspunde. Desenează pe o hârtie albă, o apă albastră ori cerul de dimineață, nu știu.
-Ce e acolo?, întreb mirat.
-Inima ta , frate om, răspunde îngerul de pază.
Miez de noapte la Mălini. Rup în două mica napolitană. Se aude plânsul noii zile. Și ecoul rugăciunii spuse pe fugă de un înger flămând și de un bărbat cu sufletul întreg . . .

Eduard Dorneanu
Mălini – 5/6 Februarie

Dimineață de Februarie . . .

Dimineață de februarie. Am așteptat răsăritul de soare lângă apa râului Suha. Am văzut cum se ridică aburii dimineții și am ascultat chemările înțelese și neînțelese. Apoi am aruncat pietre rotunde pe luciul apei curgătoare și am zâmbit deoarece unele dintre ele au ajuns pe malul celălalt.
Lumina a curățit de vise negre, apa râului de munte. Îngerul de pază a adus pietre albastre și le-a așezat de-a lungul malurilor. Când va sosi Primăvara, pietrele vor cânta asemeni copiilor care se jucau în aceste locuri acum cincizeci de ani , o sută de ani, o mie de ani. Și Domnul va plânge, alături de cei plecați dincolo de albastru. De dorul zilelor în care, oamenii iubeau cu adevărat, satul românesc. . .
Eduard Dorneanu
Mălini-5 Februarie

Primăvara și visele noastre

Între Primăvară și visele noastre stă Februarie. Un zid format din zile, ore și secunde înghețate . . .

Eduard Dorneanu
Mălini – 31 Ianuarie

Mălini-28 Ianuarie/2020

Scot apă de la fântâna cu roată de lemn. O greutate mare s-a agățat de căldare. Învârt roata încet și simt puterea poverii venită din adâncul fântânii.
-Ce crezi că e?, întreabă îngerul de pază. S-a agățat de urechile căldării. E ciudat că încă nu s-a desprins de ea.
-Nu știu, frate înger, răspund vesel. Poate că e o boandă albă din aceea cum purtau cândva bătrânii. Sau poate că e o cioată din Pomul Vieții. Oricum, e ceva bun.
-Da, cred că ai dreptate. Să nu îți fie frică.
-Nu, nu mă tem.
A ajuns căldarea plină de apă până aproape de butucul fântânii. Agățată de ea este o găleată veche, ruginită. O scot încet și o așez lângă fântână. Și ea este plină cu apă deși e turtită și învechită de rugină.
-Nu o să te arunc, rostesc încet. O să te las să te odihnești în livadă, lângă gardul de sârmă. O să auzi primul strigăt al Primăverii și o să vezi cum se întorc în Bucovina, stolurile de berze.
-Da, să nu o arunci, spune îngerul de pază.
Îngerul ia în căușul palmelor apă scoasă de căldarea ruginită. Se spală pe față, apoi îmi șterge fruntea cu apa limpede. Zâmbim. Aici, la Mălini, apele fântânilor vindecă rănile și aduc bucurii pe care oamenii din altă parte nu le trăiesc în scurta lor viață. Aici, e Paradisul. La Mălini, cel mai frumos loc din Univers. . .

Eduard Dorneanu
Mălini-28 Ianuarie/2020