SERINGA CU LACRIMI

numerele impare acoperă aşteptarea ca o zeghe de lux
ioana mă aşteaptă în parcul din spatele cinematografului
o văd cum se ascunde în spatele unei statui
are părul încâlcit şi buzele vinete
îi zâmbesc

ea spune
dumnezeu vorbeşte în somn
se teme de agorafobie
şi de blestemele femeilor aflate în travaliu
ştii bine că psihologia inversă creează dependenţă
avem nevoie de o seringă cu lacrimi
seringile cu lacrimi demotivează orice backing vocalist
venele aşteaptă durerea incoloră
e atât de stupid

ne aşezăm pe o bancă
cu un gest sfidător ioana îşi aruncă
pantofii şi centura
dumnezeu vorbeşte în somn repetă ioana
despre cearcăne despre eufemisme
despre stări suicidale
despre laptele matern furat de hermes

trece un timp
palmele domnului ne închid pleoapele
nu doare
numerele impare ne acoperă rănile ca o umbră
iar visele scufundă luntrea lui charon
într-o lacrimă purpurie.

EDUARD DORNEANU
Din volumul ,,SACRA EROTICA” – Editura Tracus Arte

Autor: Eduard Dorneanu
Editura : Tracus Arte
Anul : 2015
Număr pagini : 110
Redactor de carte : Teodor Dună
Imagine copertă : Mircia Dumitrescu

Mălini-8 Octombrie/2019

Noapte cu Lună Plină. Curăț o doniță veche, cred că are mai bine de o sută de ani. Nu pot să o abandonez într-un colț de magazie și nici să o fărâm și să o pun pe foc. Mi-a cunoscut asprimea palmelor. Mi-a auzit bătaia inimii. Știe cum a fost Copilăria și Tinerețea mea.
-Și te-a auzit râzând în nopțile cu Lună Plină, spune îngerul de pază.
-Da, m-a auzit, răspund încet.
Așez donița pe coama cerdacului. Îngerul de pază toarnă în ea apă încălzită de lacrimile unui flăcău tomnatic. E o noapte cu Lună Plină. Visele se îndeplinesc. Toate. Toate. . .

Eduard Dorneanu
Mălini-8 Octombrie/2019

Mălini-7 Octombrie/2019

Am terminat de zdrobit strugurii. Nu au fost mulți , așa că nu a fost nevoie să chem câteva fecioare feniciene, m-am descurcat cu un zdrobitor de struguri manual. Au rămas neculeși doar strugurii albi, câțiva ciorchini și ăia necopți.Din struguri nu voi face vin, ci doar țuică. Mama îmi tot spune că nu mă grăbesc.
-Hai!, spune ea. Poate că vin alte ploi. Sau chiar va ninge. Nu e timp de stat cu ochii pe cerul toamnei.
-Dar tocmai am văzut un stol de păsări, răspund vesel.
-Bine, stai și privește-le zborul, apoi adă apă de ploaie din butoiul de plastic și clătește zdrobitorul, ligheanele și căldările. Să le clătești bine.
-Dar întâi, mă uit cum zboară păsările.
-Bine, Eduard. Uită-te.
Stolul de păsări zboară înspre Sud. Sunt multe aripi care se zbat pe cerul toamnei. Tare multe. Zâmbesc și mă întorc la muncă. Neobosit. . .

Eduard Dorneanu
Mălini-7 Octombrie/2019

O lingură de magiun pe un sicriu bine închis


Înainte de ’89 eram cu toții tovarăși. Așa ne adresam tuturor , de la femei de serviciu la sergenți-majori sau chirurgi. Nu se supăra nimeni, dar suna tare hidos, cumplit de fals. Era o bucurie când cineva îți spunea pe nume, lăsând naibii, tovărășia roșie și licențele cu sonorități ruginite. Ne-am descurcat în labirint deși a spune ,,tovarăș’’ devenise o caznă, un fel de motto al zilei lipit de palma cu care dădeai noroc sau scriai.
După ’89, tovarășii s-au transformat în domni și doamne. Mai toată lumea spune că în acest fel îți arăți respectul față de cineva. Numele de botez a devenit parte secundară dintr-un sluj ciudat. Lumea vrea să rostești: doamna Florica, doamna Marghioala, doamna Sandibela, domnul Mentosan, domnul Ciuciulete, domnul Hambalistu’. Domnia s-a întins ca o boală general acceptată și mult așteptată pe tot întinsul patriei. De la tovarăș la domn sunt doar două trepte: una de egoism și alta de grandomanie. Totuși, numele de botez sunt tot mai multe. În gimnaziu, nu am avut niciun coleg care să aibă mai mult de un nume de botez. În Moldova acelor timpuri, era de neconceput ca un puști să se numească și Ion și Vasile. În ziua de azi, numele de botez sunt tot mai complicate și mai exotice. Nu știu de ce părinții se mai chinuie să le găsească nume de botez deosebite. După ce vor crește , vor deveni ,,domnul’’ sau ,,doamna’’, adică unul din enșpe mii de domni Popescu, Ionescu, Gogulescu sau una din catralioanele de doamne Năsulescu, Pudrulescu sau Botuleț. Depersonalizarea asta nu înseamnă respect, așa cum mulți afirmă ci încolonarea într-o tristă și nemeritată gloată, una elitistă( vezi Doamne!), unde a domni pe cineva e ca și cum ai da un like la o poză cu un motan legat de un comentariu senil de genul: ,,ce frumos, felicitări’’. Pierderea numelui de botez este cea mai mare bucurie făcută Diavolului. Imaginați-vă cum s-ar uita la dvs o doamnă necunoscută căruia i te adresezi : ,,Bună ziua, Ioana, Maria, etc’’. Ar considera salutul dvs, lipsă de respect? E posibil. Dar dacă vă adresați cu ,,doamnă’’, ar fi ok?Desigur. Chiar dacă în gând, imediat ce ați rostit cuvântul ,,doamnă’’ urmează cele mai cumplite înjurături? Da, e bine așa. Numele de botez trebuie ascunse, iar în locul lor trebuie aduse cuvinte pompoase care să justifice naiba știe ce. Bănuiesc că ați observat cum vorbesc străinii între ei , dacă se domnesc și când. Diferențele acestea sunt interesante și merită căutat adânc în trecut pentru a afla cum s-a ajuns aici. Pentru mine, această situație e simplă. A domni pe cineva e ca și cum ai pune o lingură de magiun pe un sicriu bine închis. Nimic mai mult. Nimic . . .