ULTIMUL TIGRU

miercuri după Înviere vânez tigri în ţinutul Ussuri.
Sasha râde şi spune că moartea a ajuns înaintea noastră
dovadă sunt şerpii cu ochi verzi care ne pândesc poezia.
ceilalţi prieteni nu au nevoie de semne doveditoare
înalţă corturi de mătase pe podurile de gheaţă ale nordului.
plecăm pe rând în căutarea vânatului
unii se întorc îmbătrâniţi de suflarea austrului.
pentru a nu le pierde numele în oceanul de amintiri
îi înmormîntăm de vii în pereţii de hârtie
ai veşniciei.

tigrii sunt de negăsit
Jane Eli crede că ultimul tigru a murit apărând poemele de dragoste
asta crede ea
s-a întâmplat în Vinerea Mare
când
oameni cu sufletele mutilate i-au acoperit cerul.

poate că armele noastre nu sunt făcute să guste sângele fiarelor.
de aceea în fiecare zi
un poet moare pentru a se construi un perete de sticlă.

Eduard Dorneanu
Din volumul ,,Sublimare”-Editura Eikon