Sublimare

Lansare de carte – ,,Departe de Troia” și ,,Sublimare”(Editura Eikon) la GAUDEAMUS Craiova 2017/ Ediţia a XVI-a

Sâmbătă, 4 martie, ora 10.15/Craiova-în foaierul Teatrului Naţional “Marin Sorescu” Lansarea volumelor: „Sublimare”, „Departe de Troia” (Editura Eikon) de Eduard Dorneanu

DURA MATER

Canicula a schimbat culoarea pielii ioanei Mângâierile noastre nu mai seamănă Cu blestemele repetate în șoaptă de ianus Avem nevoie de pretexte și disimulări ca să nu ne modificăm morfologia celulelor și a cuvintelor de chemare mă dezbrac intru în zăpada fierbinte a patului ioana caută să îmi arate sângele scurs sub cerceaful mov al […]

IMPUNITATE

m-am trezit înfășurat în culorile cianotice ale lui jolly rogers e mai bine broderiile liturgice maschează naivitatea comunicațională nu am nevoie de fortificații stridente pentru a revendica trupul obosit al ioanei mă apropii de fereastra dinspre răsărit ascult gemetele orelor aflate în travaliu Luna lui august e o imensă cameră mortuară Singurul loc unde nu […]

TRUISME

și iată dumnezeu a îmbrăcat cămașa mea de marți cuvintele Lui coboară în iadul blues-ului această pivotare mistică e primul său semn prin care dezaprobă apostolatul social ascult noile profeții biblice sunt adăpostite într-un spațiu social alături de pisici tigrate și femei care își neagă virginitatea mă așez pe o bancă vopsită în alb aproape […]