Eduard Dorneanu

MĂLINI – VOLUMUL 1 -CAPITOLUL 6

Vântul mângâie umbrele îngenunchiate. Domnul adună lacrimile pietrificate ale îngerilor căzuţi. Albastrul cerului mi se lipeşte de trup ca o cămaşă nesusiană. Otrava pătrunde în rănile proaspete. Durerea îmi albeşte amintirile. Culoarea ochilor mei tulbură apele albastre ale sinucigaşelor. Domnul trece printre pomi. În urma Lui se sting focuri şi se aprind lumini efemere. Ne […]

MĂLINI – VOLUMUL 1 – CAPITOLUL 5

Dimineaţa se aşază flămândă în palmele Domnului. Roua se scurge printre degetele Lui şi răcoreşte gutuii, porumbul spintecat de grindină şi mormântul tatălui meu. Îngerii de noapte se retrag lăsând în urmă şoapte şi ecouri. Clopotul bisericii clatină liniştea. Respir adânc. Livada mă strigă cu vocea firelor de iarbă. Aud şi înţeleg. Aud. -Să te […]

MĂLINI – VOLUMUL 1 – CAPITOLUL 4

  Norii ascund singurătatea Domnului. Privirea mea nu poate trece dincolo de perdeaua câlţoasă care acoperă tristeţea divină. Vişinii întind braţe uscate îngerilor-oameni. Aud cum plâng frunzele pârjolite ale mărului ionatan. Mă aşez pe trunchiul de brad şi ascult. Frunzele plâng. Umbre cu aripi uriaşe vin dinspre imaş. Trupurile lor se preling deasupra caselor, uliţelor, […]

MĂLINI- VOLUMUL 1 – CAPITOLUL 3

Vântul mângâie umerii arşi ai pământului. Miliarde de pleoape se redeschid. Aud chemări venite din partea unor umbre gălbui. Mă pierd printre pomii din livadă. Păşesc desculţ prin iarba vie a verii. Furnicile roşii mă pişcă, iar eu râd ca în copilărie. Îmi plac furnicile. Pe vremea când eram puştan nu aveam milă de ele. […]