SILVIA

dimineaţa sună
în ceasul deşteptător
secundarul a tăiat respiraţia silviei
sânii i-au înflorit asemeni cartuşelor de manevră

ea spune
am visat că vânam mistreţi la balc
purtam haine cu trei numere mai mari
eram încălţată cu pantofi de balet
iar hăitaşii îşi făceau cruce
ocheam din mers ţinte care grohăiau
nu era necesar să încarc arma
animalele se întorceau cu burta în sus
al naibii vis
nu-i aşa

aşez ceasul într-o poziţie firească
veşnicia stă între mine
şi femeia care ucide în vis animale sălbatice
adun cicatrici preludii cu motivaţie dublă

întreb
chiar îşi făceau cruce
poate îţi arătau cum să te ascunzi
de poftele laconice ale instanţelor revocate

răspunde
ba nu
duceau degetele în dreptul urii
apoi coborau către dezgust
şi încheiau cu un scuipat
în dreptul speranţei era o cruce
precis

mă îmbrac grăbit sub privirea unei femei bănuitoare
nefericirea îmi încarcă armele de carne şi sânge
orele exacte îmi servesc ca ţinte de antrenament

silvia adoarme la loc
sub patul ei curge râul de întuneric
al uitării

Eduard Dorneanu
Din volumul ,,Sublimare”-Editura Eikon