Secta tâlharului de pe cruce

Tâlharul de pe cruce nu este menționat în toate Evangheliile. Imaginea lui și mai ales pocăința acestuia a prins teribil,  în rândul bețivilor, târfelor și infractorilor de orice fel. Orice individ care și-a bătut joc de regulile impuse de morala creștină îți poate spune că mântuirea e posibilă. Că domnul tâlhar care stătea la dreapta lui Iisus a mărturisit credința înainte de a crăpa și …buuum a ajuns în Rai lângă Sancho Panza, Old Surenhand și fotbaliștii echipelor care nu au promovat niciodată mai sus de Liga  a treia. Nu cred că acest tâlhar a existat cu adevărat, e doar o povestire manipulatoare ca multe altele care apar în Cartea Sfântă.

Să lăsăm pentru câteva fraze pe tâlhar și Paradisul lui Gisăs și să ne întoarcem pe meleaguri bocaniene. Ieri, 29 aprilie, a fost Ziua Veteranilor. Am postat pe facebook, m-am chinuit să aduc aminte oamenilor de eroii neamului, de război, de marile patimi. La televizor, mai nimic. Televiziunile de știri (mă rog, așa se recomandă) au avut alte probleme. Principala știre a zilei de ieri a fost aceea că turiștii au năvălit la Vama Veche și pe litoral. Au arătat imagini romantice cu tineri borând sau stând tolăniți pe nisip. Am aflat cât costă o bere la noi, cât costă o bere pe litoralul bulgăresc, unde se poate campa, cât e temperatura și dacă va ploua sau nu peste grupurile voioase de turiști. Nu am nimic cu oamenii care se distrează. Fiecare face exact ce vrea. M-am gândit, totuși, ce înseamnă Ziua Veteranilor, la americani, la ruși, la orice neam ce  își respectă istoria. Care canal american de televiziune ar deschide grupajul informativ de Ziua Veteranilor cu știrea nemaipomenită că un copil a castigat un concurs cu o melodie despre oi dublată imediat cu imaginile tinerilor care beau, vomită și cutremură corturile pe plajă? Parcă dintr-o dată, toată lumea a uitat că a avut părinți, bunici, etc care au luptat în marile războaie. Nu, ăștia nu mai contează. Contează numai berea, cracii goi ai femeilor, crăpelnița, laudele și parnosul. Dacă e așa, înseamnă că abia acum baionetele nemților de la Mărășești intră în piepturile eroilor neamului românesc. Uitarea și indiferența ucid pe eroi, nu grenadele, nu trotilul, nu tancurile.

Și acum să ne întoarcem la tâlharul de pe cruce. Să ne imaginăm următoarea secvență. Iisus spune nu știu ce. Tâlharul nașpa spune ceva de oha. Tâlharul cel Bun, ăsta de a mărturisit credința la final de chin, se ridică în vârful speranței și având majoritate parlamentară sau mă rog, o majoritate, nu contează de care, propune credința de tip ,,last solution’’. Legea trece și astfel până în ziua de azi se spune că orice târfă și orice infractor poate fi mântuit dacă înainte de moarte se pocăiește. Secta asta a mărturisitorilor pe patul sau crucea de moarte e tot mai numeroasă. Totuși, eu nu cred că tâlharul de pe cruce a existat. Așa că nu cred nici în mântuirea de tip instant a panaramelor lumii. Deloc. . .

 

Eduard Dorneanu

Mălini-30 Aprilie/2017