Ruxandra Anton – poezii

COVOR DE FRUNZE ROŞII

hîrşîit de mobilă pe parchet
scrîşnet de consoane
bucătăria răsturnată în grădină
şi mîinile mele legate de ea
camera mea plină de vînt
ca o bărcuţă de hîrtie într-o găleată cu apă
hreanul morcovii pătlăgelele țelina sfecla roşie
aşteptîndu-mă să le-nchid ochii în borcane de sticlă
prunele gutuile merele şi lana
chicotind în sîmburii lor
ea nu mă lasă să calc pe norii ei
nu mă lasă să crestez o gură roşie în ardeii iuţi
mă îmbracă în voaluri albastre
şi în pantofi de dans
îmi întinde un covor de frunze roşii
şi-mi pune o muzică care-mi intră în trup
ca un alt trup
mîine vor veni zugravii
si vor vărui toate literele pe care le-am scris
apoi grădina şi cerul
şi nimic nu va mai fi ca azi.

POVESTEA DIN INTERNAT

Lana stă într-un internat
la cel mai mare liceu din oraş
într-o cameră cu şaizeci de paturi
patul ei este lîngă uşă
lana îşi doreşte ca toate fetele să intre şi să iasă pe geam
mai ales noaptea
cînd uşa se deschide şi se închide de zeci de ori
ea doarme iepureşte
visînd mereu că o urmăreşte cineva
cu un picior de lemn
toată noaptea se zvîrcoleşte
încercînd să-i vadă faţa
dimineaţa se trezeşte ultima
mai doarme puţin cînd urmăritorul ei a obosit
iar cînd ajunge la spălător
chiuvetele sînt deja înfundate
cu părul fetelor grăbite să prindă un loc mai în faţă
la rîndul din sala de mese
apa rece îi alunecă pe faţă ca un şarpe
îi taie respiraţia
iar în oglindă printre petele de argint înnegrit
zîmbetul ei tremură şi refuză să-i acopere toată gura.

POVESTEA DIN POD

desenele mele sînt aruncate în pod
printre saci de făină caiere de cînepă şi nuci
unele sînt ronţăite de şoareci sau pline de bube de mucegai
pe cele întregi le-am pus într-o valiză din lemn soldăţească
legată cu sîrmă
în după amiezele toride
iau scara şi mă urc în pod
trag oblonul şi scot o ţiglă din acoperiş
s-o văd pe lana
ea are pe ochi o pînză argintie mare cît cerul
ţesută de păianjenul cuibărit în inimă
cînd deschid valiza păianjenul fuge pe un fir
invizibil
şi inima ei se deznoadă
i-am adus plăcinte şi turte făcute de bunica
ei îi place de bunica fiindcă pantofii ei
ne vin şi nouă fără să le punem vată în vîrf
însă azi nu ştiu ce are
pe faţa ei parcă zace un cimitir
mă întreabă de mama
dacă o mai ţin minte
şi dacă mai sînt înfloriţi irişii răsădiţi de ea
lana se îmbracă în rochia de mireasă a mamei
şi îşi pune un voal din perdea
eu deschid patefonul şi pun un disc zgîriat
muzica seamănă puţin cu îmbrăţişarea mamei
şi cu soarele care intră prin spărtură
din ochii ei cresc doi irişi albaştri care ies prin acoperiş.

Din volumul ,,cartea lumilor dispărute”- Editura Tracus Arte

578538_3412464022648_67712384_n