PRINȚI, CERȘETORI ȘI MANSARDE

Fagin avea buza de jos ruptă

sângele i se scurgea pe bărba țepoasă și roșie

dar ochii îi straluceau într-o nemăsurată bucurie.

-folosește mai puțin gerunziile, îmi spunea

oamenii nu înțeleg verbele

ei iubesc doar substantivele proprii.

uite, chiar eu deși mă aflu pe drumul ce duce la eșafod,

nu folosesc gerunzii,

ți le las ție moștenire,

tot ai tu nume de prinț,

Eduard.

-ce poet ai fi putut fi tu ,Fagin..

-aș fi putut fi?

-da..

prințul mănâncă bomboane de mentă

ascultă mirat cum oamenii îi lăuda numele

și strânge din dinți.

e încă un copil

nu poate trăda în numele unui principiu învechit,

nu poate zbura până în brațele mamei vitrege,

nici măcar nu își poate schimba coroana

pe un pumn de țărână

mănâncă bomboane de mentă

și savurează vuietul mulțimii,

atât.

din mansarda mea eșafodul se vede ca o noua minune a lumii.

Fagin urcă însoțit de uralele celor ce aleargă goi noaptea

prin Hyde Park.

călăul îi scoate din degete inelele de argint

și le aruncă în focul aprins cu tristețea unui veac decadent.

-ce poet ai fi putut fi tu..Fagin..

-aș fi putut fi?

-da…

156703_435736836492619_208039850_n (1)