Pandora și perechea de șesari

Sclifosita de Pandora are mereu necazuri. I se pare că e neiubită, neînțeleasă, ne naiba știe mai ce. Dacă ar avea voie să viețuiască printre noi, sunt sigur că și-ar alege o meserie unde fața ei (în aparență) chinuită să poată fi folosită de toți indivizii care se cred discriminați, călcați în țurloaie și lipsiți de ,,Nobelurile’’ care le strigă numele asemeni iepelor după ce au fătat în dureri. Așa, cu gemetele de Vineri pe buze, Pandora nu se poate lăsa de obiceiurile ei din pruncie. Nu mă refer la obiceiurile erotice, alea nu sunt problema noastră și nici a zeilor, nu are decât să se ,,eroticească’’ până leșină cu tot ce prinde la asfințit de pudoare. Mă gândesc la jocurile de noroc, evident. După ce a pierdut tot ce avea de valoare, a pus pe masa de joc, cutia ei în care stă în poziție mort-gură cască, Domnișoara Speranța. Ca de obicei, Pandorica a ,,prins’’ doar o chintă spartă, așa că rivalul duduii veșnic nefericite a câștigat ,,mâna’’ ,doar cu o pereche de șesari. Bănuiesc, că de fapt, câștigătorul a avut trei șesari, dar oficial, a rămas că Pandora și-a ,,luat-o’’ cu doi de șase, unul de cruce, altul de tobă. Dacă ar fi ieșit o triplă s-ar fi interpretat, credincioșii văd numărul bestiei peste tot, de la tricourile puștanilor până la seriile de pe ambalajele napolitanelor cubaneze.
În lipsa vițelului de aur, oamenii au ales să se închine ( pe ascuns, desigur) arătării slăbănoage din cutia vicioasei Pandora. Dacă îi pasă domnișoarei(whatever) Speranța de visele românilor de pretutindeni? Categoric, nu. Speranța nu poate transforma necazurile noastre în bucurii. Uneori, astenica Pandy, atinge cu bagheta ( trebuie să aibă și ea un băț, măcar un selfie-stick, ceva) pe sportivi sau pe interpreții de monkey-music. În rest, nimic, nu are timp, nu are chef, nu are destul nisip de clepsidră. Lumea nu disperă. Așteaptă ca viața lor să se schimbe în bine. Pare ciudat că în anul 2018, anul Domnului ( și-al altor câteva zodii hedoniste), Speranța mai e băgată în seamă. La urma urmei lângă cine trăim? Cine sunt cei care ar trebui să transforme sărăcia într-o stare de normalitate? Ei bine, marea majoritatea a celor care ne conduc cu vorba și cu sfada sunt persoane care au ca principal scop, prosperitatea personală. Cum să ridici Neamul și Țara pe umerii celor care nu văd nimic dincolo de interesul lor personal? Cine luptă pentru a opri Moartea (atât cât poate fi ea oprită), bolile, îmbătrânirea, etc? România s-a transformat într-o țară a breslelor, fiecare dintre ele cu interesul ei imediat, cu lăcomia lor nesfârșită. Cel sărac va deveni și mai sărac, cel slab va deveni și mai lipsit de putere, iar cei bogați vor ajunge cumplit de bogați. Asta este Noua Lume și oricât ne-am ruga de pistruiata Pandoră, schimbarea nu poate veni.
E ciudat că unii pot câștiga la masa de joc a Lumii, cu o pereche de șesari. Poate că asta este dovada vie, că regulile jocului sunt respectate doar de cei săraci, de cei umili. Restul, cei care pot miza orice sumă, oricât sânge și tot pământul apărat cândva de Eroi, nu au nevoie de reguli. Le e suficient Labirintul în care sunt închise visele noastre, ale tuturor. An de an, tinerețe de tinerețe, viață de viață . . .

Eduard Dorneanu
Mălini 15 Ianuarie/2018