NO MORE DREAMS

m-ai sunat prima dată lăsându-mi uimirea să frământe aluatul dulce al întrebării.
era într-o marţi,
îmi amintesc că eram înconjurat de poezii triste, multe poezii.

urlai neputincioasă că nu e firesc să încep versurile în perfect compus.
poezia modernă se scrie cu mână de târfă răsfăţată şi moduri impersonale.
am râs. erai blondă şi rea.

ca să te fac să simţi ce e dincolo de indicativ,
am udat toate florile din balcon cu apa din gheaţa topită a unor preludii fierbinţi.
aveai un rol secundar.
ai acceptat doar după ce muzica s-a sfârşit.
din dragostea noastră s-au născut licenţe poetice atât de neobişnuite
încât prietenii ne ocolesc zilele de naştere.
pentru bucuria asta ai dansat goală o noapte întreagă.
era atât de firesc…
nu te-am întrebat de ce camera ta e tapetată cu fotografiile celor asasinaţi
de criminali necunoscuţi,
buzele ne erau pecetluite.

spre dimineaţă tu te-ai prefăcut că dormi iar eu m-am strecurat dincolo de cuvinteca şi cum aş fi fost un explorator ce iese nevătămat dintr-un mormânt egiptean.
lacrimile tale erau atât de banale…
mi-am amintit că toată noaptea am scris poezie.
versurile începeau iremediabil în perfect compus.
am râs disperat de faptul că devenisem stăpânul unei femei capricioase.
de după fereastră ochii tăi încuviinţau evadarea

Eduard Dorneanu
Din volumul ,,Sublimare”-Editura Eikon