Mălini-11 Ianuarie/2018

Am visat că dinspre Miazăzi, s-au întors în zbor albastru-auriu, berzele. Le-am văzut în dreptul Soarelui și m-am mirat. Apoi, mi-am zis că poate, frumoasele păsări nu știu că e încă luna lui Gerar și au venit mai repede la Mălini. M-am trezit cu o jumătate de șoaptă mai devreme de Răsăritul Soarelui.Pe Cerul sfânt al satului, stelele încă străluceau. Am zâmbit și mi-am dat seama care e semnificația visului: berzelor le e dor de Mălini și se întorc Acasă prin visele celor trăitori la Poalele Munților cei Mari ai Stânișoarei. Știut e că oricine ajunge la Mălini, om sau pasăre, nor sau ecou, se îndrăgostește de acest loc pe veșnicie. Păsările se vor întoarce la Primăvară. Ocrotite de albastrul Cerului. Și de Dragostea Celui Veșnic Viu. . .

Eduard Dorneanu
Mălini-11 Ianuarie/2018