Iași-13 Ianuarie/2017

Sunt într-un parc, în Iași. Mă așez pe o bancă, lângă un copil de vreo șase ani care mângâie un câine alb. Am avut și eu unul la fel, dar acum mulți ani a plecat prin grădini și nu s-a mai întors. L-am căutat peste tot: pe ulițe, pe zoană, prin livezi. Nu l-am găsit. Scot din buzunar un pachet de pufarini.
-Ce sunt ăia?, întreabă copilul .
-Pufarini. Vrei?
-Dar, or fi buni?
-Cum să nu? Uite, îi dăm și cățelului, dacă vrei. Se spune că orice cățel care papă pufarini poate vorbi ca oamenii. Nu mult, un cuvânt, două, poate o frază.
-Ha,ha,ha, râde puștiul. Hai, să îi dăm,
-Ține palmele căuș.
Cățelul papă pufarini. Are aceiași ochi ca ai cățelului meu pierdut în Mălini, acum mult timp. Și puștiul ronțăie pufarini.
-Nu am mâncat niciodată din ăștia spune, el. Sunt buni. Cum te cheamă?
-Eduard, răspund zâmbind.
-Pe mine mă cheamă Leo, iar pe cățel Rex, spune copilul. Mai ai pufarini?
-Mai am o pungă.
Mâncăm. În jurul nostru trec oameni grăbiți. Cățelul se linge pe bot și dă semn că mai vrea.
-Nu vorbește, spune Leo.Buni mi-a zis că în noaptea de Anul Nou, animăluțele vorbesc. Dar, știi ce s-a întâmplat de Anul Nou?
-Nu știu.
-Am adormit.Nu l-am auzit pe Rex vorbind. Voiam să întreb ceva.
-E secret?
-Da, normal.
-Te cred. Poate vorbește în noaptea asta. E Anul Nou pe stil vechi. Unii oameni sărbătoresc abia azi Revelionul.
-Nu se poate.
-Pe cuvânt de onoare.
-Oare să vorbească în noaptea asta?
-Cine știe? Poate că da.
Mama lui Leo se întoarce de undeva încărcată cu sacoșe albastre. Copilul și cățelul pleacă alături de o femeie frumoasă. La ieșirea din parc, cei trei se opresc. Copilul și mama lui îmi fac semn cu mâna. Le răspund. Bucuros.

Eduard Dorneanu
13 Ianuarie/2017