DEPARTE DE TROIA(prima zi)

14017867_10208526313127607_992506652_n

Portul în care am debarcat era părăsit de viaţă, doar pietrele muşcau din tălpile noastre în amintirea durerii care ne lega de un mit neînţeles. Soarele ne-a salutat cu câteva raze otrăvite, apoi s-a ascuns printre norii unui cer blestemat. Am râs mulţumit de puterea nouă a sângelui nostru şi am păşit pe insula purpurie alături de camarazii mei obosiţi.
În piaţă, tarabele goale erau înşirate una lângă alta formând o înşiruire tristă şi grea. Fără oameni, pieţele sunt ciudate, te simţi ca şi cum cineva te pândeşte din spatele unor mărfuri imaginare, îţi cântăreşte puterea de cumpărare, îţi apreciază inteligenţa, îţi caută punctele slabe pentru a te putea minţi. Din păcate, oraşul era părăsit, piaţa era şi ea o mască a durerii, iar camarazii au început să spargă uşile micilor magazine în căutarea unei prăzi care să le mulţumească aşteptarea.
Nu-mi place să jefuiesc, aşa că m-am aşezat pe nişte trepte de piatră aşteptând sfârşitul acestei incursiuni. Lângă mine, preotul nebun îşi răsucea ţigări de foi. L-am privit zâmbind. Când ai lângă tine aşa un camarad, moartea nu te poate încolţi. Am trecut împreună prin momente mai mult decât delicate dar am reuşit să ne salvăm vieţile. Preotul pufăia liniştit, renunţase să jefuiască. Privea cum camarazii noştri se întorc cu braţele pline de suluri de mătase sau broderii fine pe care le vor schimba la un sfert de preţ în alt port blestemat.
– Miroase a moarte tânără, zise preotul pufăind liniştit cu ochi trişti,expresivi.
– Da camarade, miroase a moarte tânără, i-am răspuns mângâindu-mi pumnalul ascuţit de o toamnă ce bătea în retragere.
Stăteam spate în spate în mijlocul unui oraş prădat casă cu casă, până în cel mai intim loc. Ceilalţi alergau pe lângă noi cu braţele încărcate de obiecte inutile, iar Camaradul din cer zâmbea invocând legea celui puternic. Undeva în zona docurilor au fost găsite 4 femei speriate cu ochii umflaţi de plâns şi hainele sfâşiate de mâinile bolnave ale aşteptării. Căpitanul a ordonat să fie aşezate în genunchi pe podiumul unde se vindeau sclavii, ochii tuturor erau aţintiţi asupra lor, coapsele femeilor deveniseră mai preţioase ca toată prada adunată în timpul jafului. Apoi au fost dezbrăcate până la jumătate de o mână de om fără demnitate şi o alta le-a biciuit pe spinare. Femeile au urlat căutând mila unor oameni mândri. Vântul a râs în cascade de praf murdar.
Rugurile au fost aprinse înainte de sosirea serii, flăcările lor au mângâiat orgoliul celor plecaţi de acasă în căutarea noii cetăţi. Cenuşa caldă a femeilor părăsite de noroc ne-a încălzit seara. Visele au venit liniştite, colorate.
Doar Iason a plâns, ţinând în mâna dreaptă o clepsidră spartă. Pentru el porturile părăsite au o altă semnificaţie. Viaţa lui a început şi se va termina la fel precum cea a femeilor biciuite în faţa unor bărbaţi care le doresc cu disperare dar nu le acceptă durerea.
Noaptea a sosit cu alaiul ei de stele căzătoare. În tabără e linişte, doar santinelele scrutează depărtările în căutare de sânge proaspăt.
Toamna ne oferă roadele ei în schimbul unor vieţi nevinovate.
Camaradul din cer ne îndeamnă să acceptăm.
Din nou…

EDUARD DORNEANU

DIN VOLUMUL ,,DEPARTE DE TROIA”-EDITURA EIKON

SP_A1337