DEPARTE DE TROIA (ziua 4)

14017867_10208526313127607_992506652_n

E frig. Ne îngheaţă mâinile, bucuria, zâmbetul. Moartea ne aşteaptă la marginea pădurii ca pe nişte prieteni vechi, cu care ar putea merge liniştită până la marginea pământului şi niciodată înapoi. În spatele ei, doi metişi întinşi pe burtă au amplasat o mitralieră: unul dintre ei se pregăteşte să tragă iar celălalt are grijă de banda cu cartuşe. Moartea le binecuvântează cu voce înceată acţiunea. Cerurile sunt deschise. Sufletele noastre pot trece la strămoşi fără nici o oprelişte, fără nici o vamă. Prima salvă se îndreaptă spre coloana noastră. Aşteptarea se rupe în mii de felii dureroase. Patru camarazi se tăvălesc în praful unei țări blestemate. Sângele se împreunează cu ierburile amare, iar păsările negre ale dimineţii, îşi hrănesc puii cu strigătele muribunzilor. Irji Svecko moare pe loc. Un cartuş i-a luat jumătate de faţă. Capul său e un terci însângerat. Se văd creierii mişcând printre pietre de râu şi iarbă sălbatică. Julian Raveno, un camarad înalt şi trecut de prima tinereţe, se târăşte cu maţele în mâini câţiva metri, apoi încremeneşte cu ochii albaştri deschişi spre o eternitate relativă. Cei care au văzut moartea doar la televizor şi nu ştiu ce înseamnă urletele răniţilor, Dumnezeu le-a hărăzit o linişte care valorează enorm. Unul din răniţi, cu pieptul zdrobit, se zbate la doi metri de duşman. Viaţa i se scurge secundă de secundă. Ţipetele lui sunt ospăţul zeilor plictisiţi, iar moartea dansează cu copacii unei păduri blestemate. La semnul căpitanului am aruncat grenade către cuibul de mitralieră. Duşmanii au murit rupți în bucăţi. La fel, camaradul nostru rănit, aflat prea aproape de ei.

E frig, morţii noştri stau în iarba umedă alături de ciupercile otrăvite ale aşteptării. Preotul nebun îi binecuvântează cu rugăciunile lui ce nu înseamnă nimic apoi le ia tot din buzunare şi le închide ochii miraţi. Săpăm din nou morminte. Cred că am săpat morminte peste tot în lume. Nu ştiu loc unde să nu fi înmormântat un camarad, unde să nu fi căutat imposibila iubire. Îi aşezăm unul lângă altul ca pe nişte fraţi şi le cântăm cântecul de rămas bun în timp ce bulgării de pământ le sărută feţele tinere şi încă îmbujorate. Moartea râde alături de noi bucuroasă. Pletele ei galbene flutură în bătaia unui vânt inocent.

Spre seară, coacem turte de făină neagră pe pietrele încălzite în foc. Am învăţat asta în deşert de la beduinii ce călătoreau de la un capăt la altul al vieţii. Turtele au gust a viaţă trăită pe fugă, a lacrimi sărate, a dor fără margini. Lângă mine, fratele lui Irji Svecko plânge ca un copil, iar durerea lui desenează îngeri în noaptea păgână. Luna e tristă şi rea. Somnul e departe.

EDUARD DORNEANU

DIN VOLUMUL ,,DEPARTE DE TROIA”-EDITURA EIKON