DEPARTE DE TROIA (ziua 29)

13989718_10208526314167633_427551039_n

Pământul e rece.Cerul e departe.Departe.Două elicoptere patrulează la joasă înălțime.Ne caută pe noi.Stăm camuflați în pădure așteptând ca elicopterele să părăsescă zona.Am mâinile încleștate pe aruncătorul de grenade.Poată dacă aș ținti spre cer…Sasha îmi face semn să stau liniștit.Pământul e rece.Furnici roșii se mișcă în voie pe fața mea.Iarba miroase frumos a moarte tânără.Cerul e departe,foarte departe.

Între timp, jumătate de pădure a luat foc.Cred că s-a aruncat cu napalm pentru că persistă un miros specific.Pe lângă noi trece în flăcări Jurgen Hilowitch.Camaradul aleargă printre copaci ca o torță vie.Nu înțeleg de ce nu țipă,de ce nu cere ajutor…Cu ajutorul a trei camarazi reușesc să îl trântesc la pământ.Omul arde ,fiecare bucățică de piele e acoperită de flăcări.Îl stingem folosind foile de cort, dar trupul lui arată îngrozitor.Aburi fierbinți îi ies din trup.Jurgen încă horcăie și ne privește mirat.Fața sa nu mai are trăsături omenești,e ceva asemănător unei măști hidoase de Haloween.Încă șapte camarazi morți sunt așezați lângă el.Jurgen îi vede și orice speranță îi piere din privire.Căpitanul se apropie și îl salută în poziție de drepți apoi îi scurtează imensa suferință cu un glonte tras în inimă.Din camaradul mort ies aburi fierbinți.Moartea și viața înseamnă acum mult mai puțin.

Elicopterele nu se mai văd.Fumul adunat deasupra pădurii i-a determinat pe dușmani să plece.
-Am visat aseară că mi se furaseră bocancii,îmi mărturisește Patterson.Crezi că voi muri?
-Nu cred.Nu știu ce simbolizează bocancii.Cred că nimeni nu știe.
-Dar i-am căutat peste tot.Și în mormintele camarazilor căzuți la datorie.Și în copilărie.Și în bisericile răscolite de dogmele clerului.Peste tot i-am căutat.Și nu i-am găsit.
-E doar un vis,stegarule.E doar un vis.
-Și în podul casei mele i-am căutat.Și sub patul de lemn al bunicii.Nicăieri nu erau.
-O să îi găsești în alt vis.Precis așa va fi…
-Poate.

La ieșirea din pădure suntem întâmpinați cu focuri de armă.Încă patru camarazi se prăbușesc însângerați.Moartea ne aleargă lacomă.Lichidăm dușmanii după mai puțin de zece minute.Plin de sânge pe mâini, Patterson ridică flamură frăției deasupra capului și cheamă Moartea în luptă dreaptă pe un câmp presărat cu cadavre.Nu îi răspunde nimeni, doar muribunzii cheamă și ei în zadar lumina.

Pământul e rece.Cerul e departe.Departe.Camarazii se uită mirați la stegarul Patterson care a încărunțit în câteva ore.Acum are părul alb și o privire ciudată.Ne așezam în coloană și mărșăluim mai departe.Patterson ridică flamura frăției cu însemnele trandafirului rupt iar camarazii încep să fluiere o melodie ale cărei versuri nu le știe nimeni cu adevărat.
În spatele nostru pădurea arde.Cerul e departe.Departe .

EDUARD DORNEANU

DIN VOLUMUL ,,DEPARTE DE TROIA”-EDITURA EIKON