COMPASIV

Zgomotul ploii acoperă
Ecoul cuvintelor copilului iisus
Ioana conduce
Nu sunt într-o transă hipnotică spune ea
Iau un viraj strâns și strig
Geospiza dificilis septentrionalis
și nu îmi aminti de copilul iisus
cui naiba îi pasă de primul lumbersexual al planetei
e timpul hipoxiei și al prafurilor binefăcătoare
să știi

luminile sălbatice radiografează cerul
3 puncte glasgow spun eu
uite
norii sunt pachete de înaintare decimate
iubirea noastră are nevoie de resorturi satanice
de recompense în calorii goale
și de sângele prelins din uterul lui venus

acum copilul iisus nu se mai aude deloc
picioarele ioanei apasă pe cuvintele mele
nu sunt într-o transă hipnotică spune ea
ne vom opri sub un nuc departe de șosea
să nu îndrăznești să îmi muști buzele
nu înainte de mă poseda
legată de mâini de ochi și de amintiri
ai auzit eduard
să nu îndrăznești

EDUARD DORNEANU
DIN VOLUMUL ,,Sublimare”-EDITURA EIKON