Poezie

IOANA MĂRULUI IONATAN

Ioana mărului ionatan muşcă din carnea mea. zilele i se lipesc de cerul gurii. eşti amar, spune supărată. eh! alergăm un pic de ochii lumii, ca să nu se creadă că suntem chiar atât de flămânzi. femeia asta chiar ştie să sară peste obstacole ca o iapă de rasă. mă mir de voluptatea mişcărilor ei. amăruiulee! îmi dai voie să mănânc sau mai alergăm un pic? se uită la noi câteva doamne. dacă vrei, le scoatem din starea de şoc. dacă nu, nu. Ioana, întinde masa. sunt şi eu lihnit…. Citeste continuarea →

Toamna la Mălini

Vântul de miazănord a adus toamna Desculț Ascund sub cicatricile urmelor Florile roșii Răsărite pe mormântul tatălui meu Rugăciunea Nu poate risipi frunzele aurii ale pomilor morții Numele scrise pe cruci lăcrimează Fără cântec jelit Fără lumânare strânsă în palmă de copil orfan În înveliș putred Sărac Cărarea dintre morminte Curge viu și urcă pe funia de lumină până aproape de marele clopot lângă albastrul stropit cu sânge de erou și lapte de mamă părăsită desfac brațele toamna și vântul îmi împart trupul în poeme albastre râd cu ochii în… Citeste continuarea →

NATALIA

Natalia seamănă foarte bine cu Maria Magdalena. are aceiaşi ochi expresivi, palmele mici. respiră des, ca un personal rătăcit în depoul capitalei. când urc cu ea în camerele ieftine de hotel provincial, mă întreb dacă nu e un sacrilegiu să o văd plutind între cer şi palmele mele. duminica trecută, m-a rugat să merg cu ea la biserică. am crezut că glumeşte sau că e în acea perioadă a vieţii când bigotismul o ajută să treacă peste monotonie. vii? – mă întreabă supărată- sau îţi desenez pe pereţi desene obscene… Citeste continuarea →

LICENȚĂ STÂNGACE

ne scriem scrisori în care cuvintele se mănâncă unele pe altele cuprinsul lor e demn de tragediile elisabetane. tu scrii pe hârtie galbenă literele sunt înclinate obsesiv către stânga eviţi cu grijă licenţele preţioase verbele sunt înşirate ca în faţa plutonului de execuţie, virgulele lipsesc în marea de invective care fragmentează liniştea. scrisorile mele sunt aproape barbare am interdicţia de a folosi unele cuvinte pentru o perioadă de timp aşa că desenez stângaci ochii tăi de pisică, tâmplele cărunte ale vântului, hamacul în care ne legănam ultimii ani ai tinereţii…. Citeste continuarea →

CHINTESENȚA GESTULUI

e vineri. demoni apatici licitează ploile verii. amiaza îşi sprijină coatele pe asfaltul resemnat al oraşelor mici. paznicii dorm sedaţi de titlurile ziarelor nevândute. Irene se joacă cu un Remington Derringer. gesturile ei sunt teatrale, aproape credibile. da, Irene e vineri. nu mai suntem adolescenţi în căutarea pasiunii fierbintelui. acum ruptura e chintesenţa gestului. ştii şi tu că fiecare zi e un contraargument adus iubirii noastre iar pauzele de respiraţie sunt rare. ale naibii de rare. nimeni nu caută tăcerea într-o altă tăcere. suntem închişi în arcanele cărţilor de tarot…. Citeste continuarea →