Cronica

Erotismul incandescent în poezie

UN ARTICOL DE Ruxandra Anton

Sacra erotica. Poezii de Eduard Dorneanu, Editura Tracus Arte, Bucureşti, 2015

A apărut la Editura Tracus Arte, volumul de poezii Sacra erotica de Eduard Dorneanu, a doua carte a scriitorului publicată la această editură, prima fiind Jurnalul apelor purpurii, din 2011, cu o prefaţă de Radu Voinescu. Eduard Dorneanu scrie proză, articole, cronici muzicale, de film sau sportive. Scriitorul din Mălini, care şi-a început producţia literară în 2010, are douăsprezece cărţi publicate, un volum de poezii care aşteaptă lumina tiparului şi două de proză în lucru. Ceea ce impresionează la poezia lui este tensiunea pe care o induce, vibraţia extrem de înaltă a versurilor şi farmecul lor. Este un adevărat magician al emoţiilor. Poezia lui, deşi pare scrisă dintr-o suflare, conduce, prin complexitatea asocierilor, la un carusel al timpului şi spaţiului. Cu memoria fantastică a lui Eduard Dorneanu, poţi să te „rătăceşti“ oricând într-un alt secol, dacă nu eşti atent. De aici farmecul, de aici magia şi senzaţia de nelumesc: „apăsăm pe rând/ umbră pe umbră/ fierbinte/ gol/ patul nostru pluteşte sub podul ludendorff“ (Monolog suprarealist). Sacra erotica redefineşte poezia erotică, o resuscitează, fiindcă, nu-i aşa?, cam alunecase în vulgaritate la unii poeţi. Poetul simte cu toată fiinţa, una care nu e doar trup: „pentru a ne apropia unul de celălalt/ şoptim fraze din care umbrele noastre/ vor stoarce sânge şi vin amărui“ (O zi fără tristeţe) sau „penetrarea subconştientului este dureroasă/ porii pereţilor se lărgesc şi lasă să intre prin ei/ întunericul“ (Reziduuri sentimentale). Dragostea şi erotismul în poezia lui Eduard Dorneanu sunt pure, pasionale, dureroase, carnalul fiind un ecran al sentimentelor şi emoţiilor exprimate: „ioana îşi mişcă neîncetat focul albastru în ţipăt orgasmic/ eufemismele şi verbele prind rădăcini pe buze coapse/ pleoape“ (Epuizare divină). Versurile au forţă şi un lirism abrupt în care strălucesc diamante memorabile, cum ar fi: „iar tu te apleci în căutarea copilăriei/ sub zidul uscat/ al închipuirii“ (Coup de foudre), „tăcerea s-a îmbrăcat în piele de întuneric/ noi am ascuns cuvintele în pahare colorate/ şi ne-am adorat nuditatea/ în aşteptarea morţii“(Împreunarea umbrelor). Trăirile convulsive ale erosului nu sunt rupte de realitatea imediată, care poate fi în orice loc şi în orice timp. Aici este nota originală care îl distinge clar de ceilalţi poeţi: „mă gândesc la briseis/ ştiu că numele ei este blestemat cu disperare în fiecare zi/ în temniţa cazărmii din sidi bel abbes“ (Introvertit). Femeile din poezia lui, prostituatele, femeile înrăite de singurătate sau femeile nefericite sunt în contrast cu femeia numită Ioana, cea care „nu poate ghici ce se întâmplă dincolo de inima mea“ (Sacra erotica). Citesc, recitesc, surprind revelaţii ale emoţiei şi spun: Sacra erotica, iată o carte care nu desparte erosul de spirit, care nu acoperă imaginea trupului îndrăgostit cu un afiş al unui film porno!

Revista Cultura

NR. 524 din 12-iulie-2015

https://revistacultura.ro/nou/2015/07/erotismul-incandescent-in-poezie/

Trei roluri antologice

UN ARTICOL DE EDUARD DORNEANU
Arte & media | | NR. 418 din 18-aprilie-2013

Îmi plac actorii care interpreteaza personaje si nu se joaca pe ei însisi. De-a lungul timpului am vizionat tot felul de ciudatenii, atât în cinematografia nationala, cât si în cea straina.

Îmi amintesc scena ridicola din filmul „Actorul si salbaticii“ unde, pe scena unui teatru din anii ’40, se dansa dupa o muzica a anilor ’70. Unii actori se interpreteaza pe ei însisi în filmele cu indieni comanche, ursi polari sau extraterestri. Asta nu ar fi foarte grav, pentru ca salbaticia si animalele nu sunt pretentioase. Ce enerveaza cu adevarat este prestatia actoriceasca din filmele istorice sau din cele care ecranizeaza romane foarte cunoscute. Burebista (George Constantin) se adreseaza ironic, asemeni unui activist de partid la o plenara plictisitoare, discursul sau este unul aproape socialist, iar marele actor nu îmi pare credibil, dimpotriva. Costica Carastase nu seamana nici pe departe cu Constantin Tanase, ci este un Toma Caragiu exilat printre comunisti si legionari. Exemplele ar putea continua în aceasta directie, însa prefer sa evoc trei actori care au reusit sa ma impresioneze printr-o evolutie spre superlativ în trei pelicule din anii ’70-’80: Constantin Dinulescu (druidul Breza) în „Burebista“, regia Gheorghe Vitanidis, Sergiu Nicolaescu (Leonida Pascalopol) în „Felix si Otilia“, regia Iulian Mihu, si Gheorghe Dinica (Diplomatul) în „Prin cenusa imperiului“, regia Andrei Blaier. Constantin Dinulescu a avut un rol secundar în „Burebista“, dar unul credibil. Filmul are o distributie grandioasa, dar atât. La prima vedere, ai spune ca un astfel de film istoric, în care joaca actori ca George Constantin, Ion Dichiseanu, Alexandru Repan etc., nu poate fi decât unul de mare succes, dar vizionarea filmului m-a dezamagit complet. George Constantin avea discursuri politice, Ion Dichiseanu aducea vesti science fiction despre Spartacus, geto-dacii se foloseau de eclipse pentru a-i învinge pe celti. Geto-dacii semanau foarte bine comportamental cu indienii apache din cartile lui Karl May. Toti erau filosofi, buni luptatori, vizionari si aveau un discurs aproape socialist. Personajele filmului pierd din credibilitate. Oricât ar încerca actorii sa ascunda tenta politica a filmului, aceasta iese mai mereu în evidenta. Druidul Breza are „sansa“ de a nu fi un personaj principal. El apare doar în prima parte a filmului, însa datorita unui Constantin Dinulescu foarte expresiv, îi domina pe ceilalti. Breza are stil, este un vocal moderat, poate trece de la o stare la alta cu o usurinta iesita din comun. Constantin Dinulescu este posesorul unui arsenal artistic greu de egalat: dictie perfecta, modulare a vocii în functie de cerinte si o expresivitate gen Nicolas Cage. În „Burebista“, replicile scurte l-au avantajat. Recomand celor care înca nu au vazut filmul „Burebista“ sa urmareasca prima lui parte, chiar si doar pentru a întâlni un Constantin Dinulescu absolut magistral. Pe Sergiu Nicolaescu l-am vazut în multe filme, unele mai reusite, altele mai modeste. Cred ca rolul vietii lui l-a jucat în „Felix si Otilia“, în regia lui Iulian Mihu. Nu m-a impresionat ca boxer în „Ringul“, nu am fost un fan al filmelor în care interpreta comisari, dar în rolul lui Leonida Pascalopol a fost memorabil. Filmul „Felix si Otilia“ i-a avut în distributie, alaturi de Sergiu Nicolaescu, pe Violeta Andrei, Gina Patrichi, Marin Moraru, Julieta Szonyi, Radu Boruzescu, Gheorghe Dinica (exceptional a jucat!) etc. Leonida Pascalopol l-a dominat pe Felix. Sergiu Nicolaescu s-a transpus în rolul personajului cu un firesc dezarmant. Leonida este un aristocrat care se impune prin eleganta. Otilia, Costache Giurgiuveanu si Felix fac parte dintr-o alta lume. Pascalopol este un personaj rar, un exponent al unei lumi pe cale de disparitie. Rolul jucat de Sergiu Nicolaescu este unul de compozitie, deosebit de complex. Filmul merita vizionat chiar daca personajele principale au o prestatie mai degraba modesta. Gheorghe Dinica a fost genial în rolul Diplomatul din filmul „Prin cenusa imperiului“. Nu exagerez cu nimic când spun asta. Personajul are haz, ironie, este inteligent si cameleonic. Tradeaza si sare în ajutor. Sufera si spera. Este un personaj viu. Filmul traieste prin fiecare gest al lui Dinica. Replicile îi sunt asteptate, dorite. La acest film mai apreciez în mod deosebit regia lui Andrei Blaier si muzica lui Radu Serban. În cinematografie este timpul unei primeniri la nivelul perceptiei. Nu vom putea merge la infinit cu teoria care spune ca a existat o generatie de aur distribuita în filme de exceptie. Înainte de 1989 au existat filme si filme. Exagerarile nu îsi au rostul. Si în România, ca oriunde în lume, filmele de mare valoare si rolurile interpretate impecabil sunt rare. Noua generatie de actori are reprezentati foarte talentati, unii dintre ei au primit deja recunoastere internationala. Nu sunt de acord cu monopolizarea emisiunilor legate de cinematografie de catre actorii trecuti de o anumita vârsta. Respectam si iubim actorii indiferent de vârsta, etnie sau sex. Cred ca este timpul pentru o discutie sincera despre cinematografie. Filmul românesc nu este un subiect tabu.

Revista ,,Cultura”
NR. 418 din 18-aprilie-2013