Aripi

În jurul meu, oamenii construiesc scări. Cu multe trepte. Lăudate, suflate în aur și argint. Binecuvântate și premiate în locuri unde prețul unui suflet e evaluat de entități care încearcă neîncetat să își ridice stima de sine. Îi aud uneori : ,,Băi, eu am acum 43 de trepte la scara mea. Daca mai fac rost de două, o să am mai multe ca ixulescu, zice unul…”. ,,Și eu am găsit pe cineva care să laude scara mea, chiar în zi de Duminică. Îți dai seama cum vor saliva cei nelăudați și nepremiați? Wow, va fi minunat”, zice altul.
Da… e plin de scări. Nu știu pe ce pot fi sprijinite și cui îi va mai păsa de ele după ce stăpânii lor vor muri. Probabil că vor fi demontate și duse la depozitul de amintiri inutile, alături de fardurile folosite de cameleoni și ipocriți. În uitare. . .
Eu ? Nu am scări. La ce mi-ar folosi? Am aripi, vise și un Înger Păzitor. Și sufletul întreg . . .

Eduard Dorneanu
Mălini-6 Noiembrie/2018