Arbitrajul video

Societatea modernă are mereu nevoie de noi reguli, de noi provocări. Zi de zi, tradiționalul lasă loc noului care de multe ori mutilează ceea ce îndrăgeam și iubeam.
A început Cupa Confederațiilor la fotbal. Nu prea înțeleg importanța aceastei competiții: jucătorii sunt foarte obosiți, în tribune e pasiune comparabilă cu cea de la parastasul unei babe abandonate pe câmp, iar ,,colac peste pupăză’’, organizatorii au fost de acord cu folosirea unei noi reguli, arbitrajul video. Deja au fost anulate două goluri, iar cel marcat de chilieni în poarta camerunezilor pare a fi fost unul valid. Totuși, ,,specialiștii” care privesc în monitoare, undeva, destul de departe de teren, au hotărât să ,,întoarcă scorul’’ . După o astfel de experiență, ca telespectator te simți ciudat. Eventuala greșeală a arbitrului de tușă face parte din joc. Nu e firesc să fie corectat de ,,tocilarii’’ din ,, studioul de corecție’’. Cui și la ce folosește? Un joc robotizat, nu mai e interesant. E ca și cum în momentul când intri pe ușa unui hotel cu o fată pe care ai curtat-o mult timp ar apărea un ,,tocilar’’ care i-ar arăta fetei secvențe video din care reiese că nu o iubești. Cred că regulile distrug farmecul jocurilor de orice fel, mă refer la regulile de tipul ,,arbitrajului video’’. Nimeni nu are nevoie de judecători de salon sau de ,,despicători de faze’’. Dacă meciurile de fotbal mai au ceva deosebit în ele, atunci acel ceva trebuie păstrat. Fără ,,arbitraj video’’, fără holbați de serviciu, fără ,,tocilari’’ care corectează la rece, faze pe care arbitrii din teren le judecă altfel.

Eduard Dorneanu
Mălini-18 Iunie/2017