ANAHITA

Anahita este cea mai frumoasă femeie din Agrabah

locuieşte în colivie de aur şi se hrăneşte cu versurile mele.

în nopţile cu lună plină cuvintele ne dezbracă de întrebări

şi putem intra pe nesimţite în visele celuilalt.

Anahita mă aşteaptă cand vin rănit de pe câmpul de luptă

nu ridică privirea până ce eu nu mă şterg de praful îndoielii

îi leg ochii cu rănile mele

iar pereţii respiră greoi ore în şir. . .

Anahita jură ca va muri în ziua când îi voi pronunţa numele fără să îi caut buzele

pumnalul cu lamă otravită străluceşte pe masa încărcată cu fructe oprite.

ştiu că lumea întreagă nu valorează mai mult decât o promisiune încălcată

aşa că râd desenând cercuri de sânge în jurul unei iubiri mincinoase.

Anahita ştie că fără trădare iubirea ar fi o simplă aventură

cuvintele ei se sparg în apele primăverii.

dincolo de ferestre

deşertul înfloreşte sub povara albastrului. . . .