Alegeri parlamentare 2016-Amanetarea speranțelor

Cam cu atât a rămas poporul român, cu speranțele. Unele dintre ele sunt ca și moarte deoarece sunt legate de zona religioasă, de minunile moaștelor, de ajutorul bocanian sau de coborârea lui Gisăs într-o seară faină, după ce lumea se retrage la aghioase cu burțile pline de mici și buzunarele umflate cu prezervative. Altele sunt în perfuzii și au culoare hâdă a partidelor politice.
Practic, ce așteptări avem? Pe listele partidelor se vor afla cam aceleași personaje ( mă refer la numele aflate în partea care contează a listelor electorale), mai puțin cei arestați și puși la păstrare, plus ceva oameni noi de care nu a auzit nici dracu’ și care au o credibilitate egală cu a măgarului lui Nastratin Hogea. Din 1989 până acum, am aflat că parlamentarii români luptă din greu pentru progresul nației. Cum? Ei bine, cam ca pe vremea lui Alexandru cel Uitat sau a lui Mihnea Istambulosul. Iată câteva mari realizări ale parlamentarilor : 1.o parte din femeile de origine daco-burebistiană-română au fost duse în străinătate unde sub acoperire badanto-histrionică execută misiuni sub acoperire 2. fabricile, uzinile și o mare parte din șantierele navale au fost mutate bucată cu bucată ( de fier) într-un loc misterios, cel mai probabil în portul unde ancorează la ceas de seară vaporul lui Nae Caramet & company, 3. Ofițerii și soldații români au devenit parte componentă a unui mecanism internațional care susține echilibrul lacoonic al planetei , etc ( ar mai fi câteva mii de puncte).
Atunci, mă întreb, ce Doamne iartă-mă, să mai căutăm la urne? Au viitorii parlamentari, capacitatea intelectualo-managerială de a aduce progres în România? Au, pe naiba! Atunci? Păi, o să mergem la urne și ne vom amaneta speranțele, apoi când vom spune celor aleși cam ce ne dorim de la ei vom afla că există pe lumea asta probleme mult mai importante ca ale noastre, cum ar fi : tezele de doctorat, gagicile neconsolate și melanacolice sau indemnizațiile speciale pentru parlașăfi and frends. Și vom mai afla că parlamentarii pot lucra și ca avocați sau profi universitari (că na, nu le ajunge marmelada), iar poporimea rămasă cu gura căscată și cu speranțele la amanet poate să bea o găleată de apă, apoi să caște gura la televizor unde moderatorii și invitații permanenți vor susține pentru încă patru ani programe artistice cu invective programate și vorbe de duh obeze.
Cam cu atât rămâne poporul român. Această stare, nu ne face speciali, nici măcar nu ne victimizează. Rămâne uimirea și rușinea, asta din urmă puțină și fără de folos.

Eduard Dorneanu
Mălini-4 octombrie/2016