GOTHIC 39

tinereţea noastră a rămas blocată într-o dacie vişinie (acolo ioana a avut prima tentativă de suicid) îngerii cu cagule şi buze crăpate s-au autoexilat în regiunea a’dhakliyah ioana visează să conducă un sultanat unde supuşii să fredoneze balade gothice iar execuţiile publice să fie ţinute în ashramurile suprapopulate din cartierele studenţeşti sângele curăţă virginitatea icoanelor […]

ACCENT PE MITUL URBAN

după ora şaisprezece lidia se întâlneşte la motel cu unul dintre preoţii oraşului camera lor devine scena unui ritual agonizant gemetele lui eliberează egregorii şi umplu cu venin neurotoxic craniile de lut care ornează sala de ceremonii spaţiul dintre nuditatea femeii închiriate şi cer se umple cu bocanci camere de luat vederi şoapte anesteziate diavolul […]

CONTIGUITATE

anahita a născut gemeni în zona deprimantă a oraşului nu a aşteptat cadouri inadecvate cu maternitatea impusă de lumea alegerilor superficiale tatăl copiilor este însăşi contiguitatea paternitatea maleabilă are ochi cărămizii inadaptarea la literatura de socializare a dus la ştergerea epitetelor compuse laptele sofismelor se revarsă în amarul penumbrei fără plânsul semiotic al eului rostogolit […]

TRAIECTORIE

mâinile care tremură sunt la fel de frumoase ca frunzele prinse de tălpile bocancilor militari degetele apără nervurile descărnate ale aşteptării iubitele curăţă raniţele de firimiturile de noroc inspir adânc ferindu-mă de privirea muribundului luna mănâncă împreună cu mine din gamela turtită lapte şi diamante neşlefuite camaradul din dreapta vorbeşte singur despre traiectoriile neregulate ale […]